• Ziua Internațională a Dunării

    În fiecare an, pe 29 iunie, sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), este sărbătorită Ziua Internațională a Dunării. Această zi a fost stabilită ca urmare a semnării Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, în cadrul unei întâlniri care a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia, Bulgaria.

    ziua-interna-ionala-a-dunarii1

    sursa: www.romfilatelia.ro

    Cu ocazia acestui eveniment, Romfilatelia va introduce în circulație de miercuri, 29 iunie a.c., emisiunea de mărci poștale Ziua Internațională a Dunării.Emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, patru minicoli și două plicuri prima zi, în componenţa căreia și în contextul biodiversității fiind ilustrate, alături de frumoase peisaje cu nuferi, următoarele specii din fauna dunăreană: lăstunul de mal, lopătarul, vidra și pârșul de alun.

    Lăstunul de mal (Riparia riparia), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4 Lei, este cea mai mică specie de rândunică, întâlnită și în bazinul Dunării.

    Lopătarul (Platalea leucorodia), redat pe timbrul cu valoarea nominală de 6,50 Lei, este o pasăre mare, rară, frumoasă, cu o “găteală” ce atrage în mod firesc admirația omului.

    Vidra (Lutra lutra), care este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 10 Lei, trăieşte într-o mare varietate de habitate acvatice din zonele joase, până în zona montană.

    Pârșul de alun (Muscardinus avellanarius) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 Lei. Apropiat de dimensiunile unui şoarece de casă, pârșul de alun este un cățărător şi un săritor excelent.

     

     

Leave a comment

If you want to share your opinion, leave a comment.

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>