• Lansarea Fondul Naţional „Cultura Face Bine”

    Institutul Cultural Român sprijină demersul Centrului Cultural Clujean de lansare a Fondului Naţional „Cultura Face Bine, o inițiativă dedicata finanțării proiectelor culturale din resurse private și dezvoltării inițiativelor culturale cu impact în comunitate.

    Evenimentul de lansare a avut loc joi 11 decembrie, la ora 11.00, in sala mare a Institutului Cultural Roman, (Aleea Alexandru nr. 38).

    Fondul Național Cultura Face Bine reprezintă un mecanism de finanțare a proiectelor culturale din fonduri private, creat pentru a sprijini și stimula inițiativele culturale cu impact în comunitățile locale din România. Acesta are ca obiectiv susținerea proiectelor, organizațiilor și artiștilor care generează impact cultural în comunitățile lor și care au nevoie de resurse pentru dezvoltarea și continuarea activităților.

    Inițiativa este dezvoltată de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Banca Transilvania și în colaborare cu parteneri și afiliați precum Institutul Cultural Român, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), The Institute (Romanian Design Week), Fapte (Jazz in the Park), Arobs, Cărturești, DeLonghi, Komiti, MHP – A Porsche Company, PPC și Wincon.

    Ediția pilot 2026 se va concentra pe finanțarea proiectelor culturale în limita bugetului disponibil, oferind granturi de câte 2.000 de euro, precum și sprijin în comunicarea și prezentarea activităților desfășurate pe perioada grantului.

    Cultura Face Bine este o comunitate națională ce conectează mediul de business cu ecosistemul cultural, facilitând colaborarea, schimbul de practici și dezvoltarea proiectelor comune.

  • SALONUL DE IARNĂ ART4ALL – Ediția a V-a – Simfonie în alb


    Expoziția va avea loc în perioada 10 decembrie 2025 – 20 ianuarie 2026, la Centrul Cultural ART4ALL București.

    Vernisaj 10 decembrie 2025 ora 17 , în deschiderea căruia va lua cuvântul criticul de artă și jurnalistul Marius Tița alături de invitații de onoare – Acad. Mircia DUMITRESCU , Ion ACHIȚENIE și Petre ACHIȚENIE – invitat postum.

    Coordonator proiect : Daniela VOICILĂ DRĂGULESCU
    Prezintӑ: critic de artӑ și jurnalist MariusTIȚA

    Organizator: Centrul Cultural ART4ALL în parteneriat cu UNIUNEA ARTIȘTILOR PLASTICI DIN ROMÂNIA

    Salonul de Iarnă ART4ALL marchează anul acesta o ediție cu totul specială: aniversăm 5 ani de existență, 5 ani de artă, emoție și comunitate. Pentru a celebra acest moment, tema ediției este Simfonie în Alb, o invitație la puritate, la liniște interioară și la întoarcerea către lumina care ne unește. Fiecare lucrare aduce cu sine o vibrație unică, o notă din această simfonie colectivă în care se împletesc speranța, armonia și lumina.

  • Salutări de la băi

    Salutări de la băi este un număr construit în jurul unui patrimoniu fragil și esențial: stațiunile balneare ale României, multe dintre ele fiind încă în așteptarea unor intervenții salvatoare, iar revista devine un spațiu necesar pentru a revedea posibilitățile, teritoriile, a le înțelege și a le regândi viitorul.

    Marți 9 decembrie are loc lansarea celui mai nou număr al revistei Arhitectura: Salutări de la băi!

    Numărul se deschide cu o contemplație, o ficțiune eseistică ce transformă ruina într-un personaj viu, capabil să ne vorbească despre timp, memorie și reconstrucție interioară. Un text care pune tonul întregii reviste: nu doar informativ, ci și afectiv, meditativ, cultural. Lansarea are loc la Centrul de Cultură Arhitecturală, sediul Uniunii Arhitecților din România, din București.

    Urmează o serie de studii, reportaje și analize dedicate patrimoniului balnear românesc, de la Băile Herculane la Govora, Borsec, Olănești sau Mangalia. Proiectul HerculaneProject, prezentat amplu în paginile revistei, devine un exemplu de activism cultural și o demonstrație că patrimoniul poate fi salvat prin comunitate, educație și intervenții sensibile, etapizate și reversibile. Fotografiile, diagramele și explicațiile tehnice reconstruiesc atât fragilitatea acestor locuri, cât și speranța lor.

    Revista adună laolaltă:
    – studii istorice și critice despre stațiuni balneare;
    – proiecte de restaurare, reactivare și valorizare;
    – eseuri vizuale și intervenții culturale;
    – analize despre arhitectura apelor, a timpului și a memoriei;
    – reflecții asupra modului în care aceste „microcosmosuri rupte de lume”, cum le numea Bernard Toulier, pot redeveni active, relevante și accesibile.

    Într-o perioadă în care discuția despre patrimoniu oscilează între nostalgie și precaritate, ARHITECTURA 3-4/2025 propune un mod lucid și sensibil de a privi aceste locuri – nu ca pe niște relicve, ci ca pe niște organisme culturale care pot genera viitor.

    Este un număr destinat nu doar specialiștilor, ci tuturor celor interesați de arhitectură, cultură, peisaj, istorie și regenerare urbană. O invitație la explorare, la memorie și la un tip de responsabilitate culturală care începe, de multe ori, cu înțelegerea profundă a locurilor pe care le moștenim.

  • Expoziția “CU TRENUL PRINTRE CĂRȚI”

    Clubul Feroviar Bucuresti prezintă galeria temporară “CU TRENUL PRINTRE CĂRȚI”, expoziție de istorie si modelism ferovia.

    În perioada 21-23 noiembrie vor fi prezentate două diorame modulare funcționale, pe care vor rula machete ale trenurilor din România și din străinătate.

    Expoziția va avea loc în sălile Pergament, Scriptorium și Papirus din cadrul Bibliotecii Naționale, Bulevardul Unirii 22 și va fi deschisă de vineri până duminică, 21-23 noiembrie, între orele 10.00-18.00.

    Pe lângă acestea vor fii expuse: fotografii, cărți, machete statice și o dioramă Lego.

  • Bucharest Graphic Days

    Bucharest Graphic Days este un eveniment multiplu dedicat graficii, ajuns la ediția a IV-a, construit pe colaborarea cu o parte din institutele culturale și cu alte instituții de cultură.

    Deschidere oficială: sâmbătă 1 Noiembrie, ora 18.00, TEATRUL NAȚIONAL, BUCUREȘTI, sala Rotonda.

    Printre evenimente:Cărți pentru copii realizate de ilustratori și artiști cehi contemporani, Selecție de lucrări din concursurile de BD organizate de Antalis, Expoziție de desene la  Institutului Maghiar Liszt.
    Principalii parteneri ai evenimentului:Teatrul Național București, Goethe-Institut Bukarest, Centrul Ceh, Forumul Cultural Austriac, Institutul Italian, Institutul Maghiar Liszt, Ordinul Arhitecților București, Seneca Anticafe.

    Program aici: https://graphicdays.ro/program-bgd/

  • Târgul de Sfântul Dumitru 2025

    Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” ne invită în perioada 24 octombrie – 26 octombrie 2025, la manifestările dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului.

    Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima şi cea mai însemnată sărbătoare a toamnei, care, conform calendarului pastoral, reprezintă începutul iernii. În tradiţia populară, Sfântul Dumitru usucă plantele şi dezfrunzeşte codrul, fiind cel care descuie iarna. Este momentul în care căldura intră în pământ şi gerul începe să îşi arate colţii.

    Tot aşa cum pe vremuri această sărbătoare era întâmpinată cu hramuri răsunătoare, pomeni cu colaci şi jocuri, tot aşa, în actualul Târg organizat în Muzeul Naţional al Satului vor avea loc recitaluri de marcă ale soliştilor de muzică populară românească din toate zonele țării, cum ar fi: Ion Crețeanu (Voineasa, jud. Olt), Ilie Caraș (Bucovina), Cornelia Tihon ( București), Gabriel Dumitru (Pitești, jud. Argeș), Petronela Axintioaei( Flămânzi, jud. Botoșani), Bianca Gheorghe si Ansamblul folcloric Codrulețul (Găești, jud. Dâmbovița), spectacol de dansuri şi cântece din folclorul elen susținut de Ansamblul folcloric Kymata al Uniunii Elenilor – Ploiești şi un recital extraordinar – Marius Mihalache (țambal) și Arabela Nicolau (voce).

    De asemenea, sâmbătă 25 octombrie a.c., va avea loc prima ediție a Conferinței Naționale de muzeologie „Etnomuzeologica – Georgeta Stoica”. Tema propusă pentru discuții este “Securitatea patrimoniului cultural: provocări și soluții. Protejarea memoriei colective, între risc și responsabilitate.”

    Conferința își propune să aducă în prim-plan provocările actuale privind protecția patrimoniului cultural precum și identificarea unor strategii și soluții viabile pentru securizarea și valorificarea acestuia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului academic, ai instituțiilor publice și ai organizațiilor profesionale din domeniu.

    Și nu în ultimul rând, meşteri din întreaga ţară ne așteaptă la binecunoscutul târg cu produse tradiţionale româneşti. Nu vor lipsi produsele din gastronomia tradiţională – cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi, turtă dulce, produse bio – miere, fructe şi legume, zacuscă si dulceţuri de sezon.