• Maratonul Vinului 2024

    Ajuns la ediția de 12 ani, Maratonul Vinului este primul concurs Mountain Bike cu scop caritabil din România. In acest an MARVIN va avea loc Sâmbătă 20 Aprilie, printre dealurile, podgoriile şi cramele din zona Urlați.


    Pe lângă cele două trasee clasice de 31km şi 51km, participanții pot opta şi pentru tura de 18km, recomandată cicliștilor mai puțin experimentați.
    Și în acest an participanții din cadrul companiilor vor putea participa în echipe de câte 4 (cu minim o fată), iar traseul de 51 km va găzdui și o competiție pentru eBike!
    Copiii mici vor participa pe un traseu de 4 km, special marcat în împrejurimile orasului Urlaţi şi prin gradina conacului Bellu, în timp ce copiii mari și cadeții vor putea lua startul pe tura de 18 km. 

    Încă din primul an, Maratonul Vinului a dorit să îmbine promovarea ciclismului ca stil de viaţă sănătos şi ecologic cu acţiunea caritabilă, donând o parte din încasările obţinute în urma evenimentului, Fundatiei Bucuria Ajutorului din Urlați.

  • Patrimonium

    Asociația pentru Educație Teofor organizează luni, 15.04.2024, de la ora 11:00, la Biblioteca Centrală Universitară, lansarea oficială a aplicației mobile PATRIMONIUM.

    sursa: ganditinromania.ro

    PATRIMONIUM este o aplicație care are vocația să te notifice, scris și sonor, despre obiectivele de patrimoniu pe lângă care treci, să livreze un text de prezentare, fotografii și chiar un scurt film despre respectivul monument, clădire, biserică, muzeu.După care, dacă te-a convins, te va conduce să-l vizitezi.

    Apilicația PATRIMONIUM o poți descărca accesând app Store si Google Play.

    Intrarea la evenimentul de lansare este liberă, în limita locurilor disponibile,detaliii pe www.ganditinromania.ro

  • Participă la Cea Mai Mare Oră pentru Pământ

    În fiecare an, la sfârșitul lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour/ Ora Pământului. Ediția a 18-a va avea loc sâmbătă, 23 martie 2024, la ora 20:30.

    Protejarea planetei noastre este o responsabilitate comună și necesită o acțiune colectivă, așa că de #OraPământului2024 am lansat Banca Orelor pentru Natură, un instrument interactiv online care invită pe toată lumea, să dedice 60 de minute pentru a face un bine Planetei! Fie că este vorba de o plimbare prin pădure în care te bucuri de aerul proaspăt și de ciripitul păsărilor, fie că plantezi flori sălbatice pentru albine sau că te hotărăști să cauți alternative ecologice pentru produsele din casă, există o multitudine de opțiuni din care poți alege. 

    WWF-România ne invită să ne alăturăm comunității iubitorilor de natură și să ne înregistrezăm în Banca Orelor pentru Natură, activitatea ta pro mediu!

    #OraPamantului2024#BiggestHourForEarth

    Află mai multe despre Ora Pământului ☛ https://wwf.ro/orapamantului/

  • Zilele Poeziei la Cărturești 2024

    În tumultul lumii, poezia e un fel de a vorbi despre experiențe comune. Vie și necesară, cum spunea Alexandru Mușina, poezia este mijloc esențial de rezistență în fața adversităților.

     

    Cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei din 21 martie, vor avec loc o serie de evenimente care sărbătoresc poezia așa cum se cuvine: oferindu-i timp, atenție spațiu de expunere. O celebrare a noutății și a diversității vocilor poetice, a puterii poeziei și a lumilor pe care ea le creează.

     Zilele Poeziei la Cărturești se află anul acesta la a patra ediție și se desfășoară în perioada 18 – 22 martie în câteva librării Cărturești din București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov, Sibiu și Chișinău. Evenimentele aduc în prim plan poezia contemporană, traducerea de poezie, relația dintre poezie, filosofie și critică literară, dar și intersecțiile poeziei cu alte arte.

    Pe lângă evenimentele din librării, poezia se aude și la Radio Cărturești în perioada 18 – 22 martie. O selecție de poeme semnate de Alina Purcaru, Constantin Vică, Simona Popescu, Anastasia Gavrilovici, Mircea Andrei Florea, Elena Vlădăreanu, Cristina Alexandrescu, Livia Ștefan, Ligia Keșișian și Răzvan Țupa se vor auzi pe frecvențele noastre, chiar în lectura autorilor lor.

     De asemenea, tot ca un îndemn spre poezie, în vitrinele librăriilor Cărturești Operei și Iulius Mall din Timișoara, Casa Hintz din Cluj, Piața Sfatului din Brașov și Carusel din București, lansăm un protest poetic marca George Roșu.

    Programul evenimentelor, structurat pe orașe, este detaliat mai jos.

    1) București:

    Luni, 18 martie, ora 18:00, mansarda copiilor din Cărturești Verona.
    -Poezie și creație pentru copiii împreună cu Atelierul de păpădii.
    Invitate: Alina Muncileanu, Adina Constantinescu.

    Luni, 18 martie, ora 19:00, Salonul Englez din Cărturești Verona.
    -Meet the artist: Oana Barbonie.  Deschiderea expoziției Ia-mă de mână. Traversăm
    Invitate: Oana Barbonie, Cristina Alexandrescu.

    Marți, 19 martie, ora 18:00, Cărturești Modul.
    -Poetic Hub #8
    Invitați: Alina Țârcoman-Ochea, Mihail Lucian Florescu, Clara Victoria Caradimu.
    Moderatori: Ștefania Mihalache și Gelu Diaconu.

    Marți, 19 martie, ora 19:00, Cărturești Verona (demisol) și online.
    -Poezie & Filosofie. Dezbatere și lectură de poezie.
    Invitați: Anastasia Gavrilovici, Ioana Tătărușanu, Paul Gabriel Sandu, Răzvan Andrei.
    Moderatoare: Cristina Ispas.

    Miercuri, 20 martie, ora 19:00, Cărturești Verona (demisol) și online.
    -Raftul traducătorului. Ediție specială dedicată traducerii de poezie organizată în parteneriat cu ARTLIT.
    Invitați: George Volceanov, Claudiu Komartin, Alexandru M. Călin. Moderatoare: Monica Manolachi.

    Joi, 21 martie, ora 18:30, Cărturești Carusel.
    -Maratonul Pen Club. Invitați: Andrei Zbîrnea, Simona Grazia Dima, Bogdan Suceavă, Victoria Milescu, Denisa Duran, Claudia Voiculescu, Peter Demeny, Vasile Iftime, Ligia Keșișian, Ciprian Măceșaru. Moderator: Cosmin Perța.

    2)Cluj:

    Marți, 19 martie, ora 19:00, Cărturești Casa Hintz.
    -Poezia, între teorie și practică.
    Invitați: Alex Goldiș, Andreea Pop, Anastasia Fuioagă, Mihnea Bâlici.Moderator: Mihai Țapu.

    Miercuri, 20 martie, ora 18:00, Cărturești Casa Hintz.
    -Lecturi de poezie: începuturi. Selecție curatoriată de Revista Echinox.
    Invitați: Paul Mak Precup, Diana Huțanu, Anastasia Fuioagă, Ana Maria Deliu, Robert Trașcu, Sabina Cojocaru, Alex Odăgeriu, Carina Drăgoi, Alice Dănilă. Moderator: Alex Ciorogar.

    3)Timișoara:

    Miercuri, 20 martie, ora 18:00, Cărturești Mercy.
    -Text, context, paratext. Despre accesibilitatea poeziei contemporane.
    Invitați: Raul Săran & Bogdan-Alexandru Petcu.


    Joi, 21 martie, ora 18:00, Cărturești Mercy.
    -Recital poetic susținut de membrii Cenaclului Pavel Dan (al C.C.S.T.).
    Invitat special: Bogdan Alexandru-Petcu.

    4)Iași:


    Marți, 19 martie, ora 19:00, Cărturești Felicia
    -Open mic | librarii Cărturești Iași invită poeții nedebutați să citească împreună + concert poetic Adam’S Nest. Participă, pentru încurajarea poeților nedebutați: Denisa Grădinaru, Naomi Celic și Sorina Rîndașu

     Miercuri, 20 martie, ora 19:00, Cărturești Palas
    -Filosofie și poezie: cum se văd în oglindă?
    Invitați: George Bondor, Ioan Coroamă, Andreea Petcu. Moderatoare: Corina Giurgia

    Joi, 21 martie, ora 19:00, Cărturești Palas & online
    -Emil Brumaru și poezia – ce ne-a rămas?
    Invitați: Nicoleta Dabija, Bogdan Crețu, cu participarea actorului Emil Coșeru, în cadrul unui moment de lectură din poezia lui Emil Brumaru. Moderatoare: Corina Giurgia.

     Vineri, 22 martie, ora 19:00, Cărturești Palas
    -Poezia ne crește copiii: de ce sunt bune versurile (încă) de la primii pași
    Invitați: Roxana Postolache, Alexandra Rusu, Crina Ivașcu
    Moderatoare: Corina Giurgia

    5)Brașov:


    Joi, 21 martie, ora 18:00, Cărturești Piața Sfatului, Brașov.
    -„Poezii cu prostii”. Lectură și dialog
    Invitați: Alexandru Funieru, Iulia Stoichiț, Valeriu A. Cuc.

    6)Sibiu:


    Miercuri, 20 martie 2024, ora 19:00, Cărturești Promenada Mall.
    -Lansare de carte: „Piesă de rezistență”, de Teodora Coman.
    Invitați: Teodora Coman, Rita Chirian, Radu Vancu.

    Joi, 21 martie, ora 19:00, Cărturești Promenada Mall.
    -Lansare de carte: „Z9Poets” (vol. 2)
    Invitați: Daniel Coman, Vlad Pojoga, Cătălina Stanislav, Krista Szöcs, Alex Văsieș.

    7)Chișinău:


    -Miercuri, 20 martie, ora 18:00, Cărturești la Muzeu.
    Open Mic de Zilele Poeziei
    Data: Moderator: Victor Fală, librar, poet.

    Joi, 21 martie, ora 18:00, Cărturești la Muzeu.
    -Actorii în Poezie
    Invitați: Emilian Galaicu-Păun – poet, Dorina-Beatrice Timciuc, Doina Arvat, Andrei Sochircă – actori.
    Participarea la evenimentele din Zilele poeziei la Cărturești este gratuită.

    Parteneri: Editura Nemira, Editura OMG Publishing, Editura Tracus Arte, Casa de Editură Max Blecher, ARTLIT, Paralela 45, O mie de semne, Revista Echinox, Zona nouă, Pen Club, ArtLit, Cenaclul Pavel Dan, Casa Studenților Timișoara, Centrul Comercial Felicia, Radio Hit Iași, Palas Iași și Noir Coffee Roasters.

  • Ornitodata

    Îți place să ieși în natură și să observi fluturii sau alte insecte care te înconjoară? Îți dorești să contribui activ la îmbunătățirea datelor privind distribuția și ecologia insectelor din România?

    De Ziua Polenizatorilor, Societatea Ornitologică Română-SOR lansează în aplicația Ornitodata o secțiune nouă, dedicată exclusiv insectelor.

    Începând din această primăvară, poți face parte dintr-o comunitate dedicată observării și monitorizării speciilor de insecte și să contribui și tu cu observații din grădina ta sau din locurile preferate în care te plimbi.

    Dacă deja folosești aplicația Ornitodata, este necesar să faci o sincronizare pentru a te asigura că ai acces la toate facilitățile noi. Apoi, ești gata de aventură.

    Poți începe să înregistrezi speciile de insecte pe care le cunoști în secțiunea dedicată din aplicație – Observații Insecte (o găsești la secțiunea Observații metodologii). Este necesar ca speciile, atunci când este posibil, să fie și fotografiate, astfel încât experții noștri să poată confirma identificarea și să valideze observația.

    Aplicația ORNITODATA este disponibilă gratuit în Google Play și iOS App Store.

    Ornitodata este o aplicație a Societății Ornitologice Române (SOR) folosită pentru colectarea observațiilor de păsări. Cu ajutorul ei pot fi notate direct în teren atât observații ocazionale, cât și date specifice programelor de monitorizare (precum Monitorizarea Păsărilor Comune, Acvatice cuibăritoare, Atlas etc.).

    Aplicația se adresează atât specialiștilor ornitologi, cât și pasionaților cunoscători ai speciilor de păsări. Suplimentar, pot fi înregistrate observații pentru alte grupe sistematice, precum herpetofaună sau mamifere. Datele colectate sunt încărcate în baza de date a SOR. Pentru utilizarea aplicației este nevoie să fiți înregistrați ca observatori în baza de date (database.ror.ro).

    Sursa: https://pasaridinromania.sor.ro/ornitodata/harta

  • Colecția Vrâncean

    Joi, 14 martie 2024, de la ora 09:00 se va deschide la Galeria Parter Palat a Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” Mogoșoaia, expoziția intitulată „Colecția Vrâncean”, curatoriată de Mimi Necula, Gheorghe Pogan și Nicolae-Ioan Vrâncean.

    Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 17 martie 2024, ora 16:00.


    ”Povestea acestei colecții începe cu ani buni în urmă (2003), cu încercarea avocatului Vrâncean de a face din Vama Buzăului un loc de ținut minte și de vizitat pentru sculpturile în aer liber realizate de cei mai cunoscuți sculptori români contemporani. După primul an, atenția celor de acolo s-a îndepărtat de artă și de posibilitatea de a face din Vamă o zonă turistică rivală cu Măgura Buzăului și faleza de la Galați.
    Vrâncean și-a schimbat și el prioritățile. A mutat totul la Hărman și, doar din propriul buzunar, a pornit un simpozion anual, consacrat inițial mozaicului, dar continuat până astăzi și cu pictură, sculptură și grafică. La edițiile anuale ale simpozionului au început să apară și artiști din străinătate ori artiști români din diaspora. Așa a apărut colecția și mai apoi galeriile de artă ”Amfitryon de la Hărman”, pe cale de a deveni un complex muzeal de artă contemporană. Gala Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru anul 2021 și expoziția premianților au făcut din Hărman și din colecția Vrâncean, pentru câteva zile, dar și pe mai departe, capitala rurală a artei românești.
    Colecția și galeria și-au început călătoria spre memoria și amintirile contemporanilor cu expoziția de la Muzeul Brukenthal, a continuat cu galerii de artă din importante centre artistice din țară pentru a poposi, la 20 de ani de la începuturi, la Galeriile de artă ale Academiei Române, cu un omagiu adus creatorilor plecați fizic dintre noi, dar care au poposit, ani de zile, ei și creația lor, în simpozioanele și galeriile de la Hărman. Multe dintre creațiile acestor artiști omagiați post mortem se regăsesc pe simezele acestei expoziții alături de creațiile altor importanți artiști contemporani, fiind prezente în importanta și impresionanta Colecție Vrâncean.
    Pentru că Hărmanul este un loc al descătușării libertății artistice, multe din creațiile expuse sunt rodul eliberării artiștilor de constrângeri stilistice, rodul experimentelor pe care ei și le-au permis în căutarea noului în creația proprie, dar sunt la fel de valoroase pentru arta românească și pentru istoria ei contemporană.
    Tot ce s-a întâmplat și se întâmplă la Hărman, a dus la supranumele simpozioanelor și colecției: Fenomenul Hărman. Cu expoziția de la Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia colecția își continuă călătoria prin lume, dar și prin istoria artelor contemporane”.
    Gheorghe POGAN
    Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe data de 15 aprilie 2024 și poate fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 09:00-17:00.

    Organizatori: Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” și Asociația AVV.