• Universitatea din București-160 de ani de la înființare

    Universitatea din București va organiza, în perioada 16 – 19 iulie 2024, mai multe evenimente menite să marcheze împlinirea a 160 de ani de la înființare și 330 de ani de învățământ superior în spațiul românesc.

    Printre acestea se numără conferințe, dezbateri, lansări de carte, tururi ghidate, picnicuri și piese de teatru, un treasure hunt educativ, workshop-uri creative de chitară, precum și o emisiune filatelică aniversară.

    Seria de evenimente va fi deschisă marți, 16 iulie 2024, în cadrul unei ceremonii oficiale găzduite de Opera Națională București

    Aceasta va aduce împreună cadre didactice, cercetători și studenți, reprezentanți ai societății civile, creatori de politici publice și reprezentanți ai autorităților centrale și locale din România și va reprezenta un cadru de întâlnire, conectare și discuție cu privire la trecutul, prezentul și viitorul învățământului superior românesc.

    Programul ceremoniei oficiale include, pe lângă alocuțiunile și discursurile oficiale, mai multe de momente de retrospectivă a celor 160 de ani de existență a UB, prezentări cu privire la evoluția studenților noștri, lecturi de poezie, precum și lansarea emisiunii filatelice „UB 160”.

    De asemenea, ca parte a evenimentului central, Universitatea din București a pregătit participanților tururi ghidate în locuri ale memoriei din București, vizite ghidate la Muzeul Universității din București și la Muzeul Botanic, precum și o recepție oficială la Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a UB.

    București

  • Zilele Arhitecturii Balneare la Govora.

    Între 8 – 14 iulie, are loc o #curădearhitectură la Zilele Arhitecturii Balneare #5.

    În continuarea efortului de a apropia patrimoniul balnear de comunitatea locală și vizitatori, precum și de a declanșa inițiative de intervenție și restaurare, se organizează și anul acesta seri cu muzică, filme și expoziții în clădiri emblematice din Băile Govora.

    Din program:
    -Proiecții de filme
    -Concert de jazz cu Ana Maria Galea (voce), Daniel Csikos (pian), Robert Cozma (trombon)
    -Performance imersiv – Video mapping și muzică
    -Tururi ghidate despre istoria orașului și patrimoniul balnear
    -Vânătoare de comori arhitecturale
    -Expoziții de arhitectură și grafică urbană
    -Ateliere de scriere creativă, interpretarea patrimoniului
    -Seri de storytelling
    -Cină comunitară

    -Concurs pentru comunitate: cea mai dichisită grădină

    Inspirați de ziarele de epocă, se lansează la #ZABG5 prima foaie contemporană de cultură balneară, unde puteți găsi interviuri, articole și programul cultural de anul acesta.

    Curierul Băilor este publicat cu ocazia #ZABG5 și face parte din proiectul “În Jurul Apei – comunitatea patrimoniului din Govora” finanțat de AFCN. P

    Zilele Arhitecturii Balneare la Govora speră să atragă noi entuziaști ai patrimoniului și nu numai, oferind numeroase oportunități de petrecere a timpului liber și totodată de explorare a unor noi fațete culturale locale.

    Accesul la evenimente este liber și deschis tuturor.

    Evenimentul este organizat de Asociația Studiogovora.


    Sponsori: Hotel Palace, Epson
    Proiectul se desfășoară în parteneriat cu SC Băile Govora SA, Primăria Băile Govora și este realizat alături de Baza. Deschidem orașul, Fundația Comunitară Vâlcea, Amural, Asociatia Niciodatã Singur – Prietenii Vârstnicilor, UrbanEye, F-Sides Cineclub, Bad Unicorn.
    Parteneri media: Revista Zeppelin, DespreSpa.ro, Cronicari Digitali

    Programul Zilelor Arhitecturii Balneare #5 e aproape gata pe ???? govora.studio/heritage-lab/zab/

  • Zilele Europene ale Arheologiei 2024

    Anul acesta are loc a XV-a ediție a Zilelor Europene ale Arheologiei (ZEA), în perioada 14-16 iunie 2024.

    România sărbătoreşte şi promovează patrimoniul arheologic. Institutul Naţional al Patrimoniului vă invită să participaţi la Zilele Europene ale Arheologiei (14-15-16 iunie 2024).În România, Institutul Național al Patrimoniului (INP) are rolul de coordonator național al ZEA, poziție în care susține pe deplin misiunea ZEA de a populariza principiile și rezultatele arheologiei în rândul publicului larg.

    Printre evenimentele marcante se enumera:

    Muzeul Național al Banatului celebrează Zilele Europene ale Arheologiei cu un eveniment deosebit. Publicul este invitat să pășească direct pe situl arheologic Românești – Peștera cu Apă, pentru a trăi o experiență arheologică autentică.

    În cadrul Zilelor Europene ale Arheologiei, Muzeul Olteniei Craiova – Secția Istorie-Arheologie oferă intrare gratuită tuturor vizitatorilor. Aceștia se vor putea bucura de multe exponate importante precum  fosile, ceramică pictată din  neoliticul românesc, diverse obiecte de epocă romană sau din evul mediu.

    La Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, luați parte la experiența utilizării aplicațiilor media de înregistrare și prelucrare fotogrammetrică a artefactelor.

    Cu ocazia celebrării Zilelor Europene ale Arheologie,  Universitatea din București în parteneriat cu Muzeul Municipiului București organizează evenimentul „Vestigii și Viziuni: Zilele Arheologiei Europene”, sâmbătă, 15 Iunie 2024, în incinta Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din București. Evenimentul este conceput ca unul outdoor, ce se va desfășura în secțiunea “Grădina Bunicii” și invită publicului larg să exploreze siturile arheologice coordonate de specialiști ai celor două instituții organizatoare. Acesta va include pe de-o parte o sesiune de prezentări tip poster, dedicate șantierelor arheologice reprezentate, iar pe de altă parte, o sesiune demonstrativă de utilizare în teren a echipamentelor și ustensilelor folosite de arheologi în procesul de cercetare, beneficiind de prezența mai multor arheologi din cele două instituții.

    Evenimentele organizate în perioda 14-16 iunie 2024, sub egida ZEA, ce pot fi consulate pe link-ul de mai jos: https://zilelearheologiei.patrimoniu.ro/

  • Cvartal – Patrimoniul Cultural al Cartierelor din București.

    Vineri, 26 aprilie 2024, ora 20:00, la Cvartalul Drumul Taberei (Strada Intrarea Drumul Taberei) va avea loc proiecția documentarului Cvartal – Patrimoniul Cultural al Cartierelor Bucureștene, alături de cele 10 mini-volume dedicate ansamblurilor de locuințe cunoscute sub numele de „blocuri rusești”.

    Eveniment cu intrare liberă.

    Lumea le cunoaște drept „blocurile rusești”. Le întâlnim în toată țara și locuitorii lor spun despre ele că au fost construite de „ruși” sau după model „rusesc. Sunt ușor de deosebit de alte ansambluri de locuințe: sunt, în general, blocuri de 2, 3 sau 4 etaje, majoritatea cu o curte interioară generoasă, dominată de spații verzi și spații de joacă pentru copii. Fațada lor are un aer solemn și monumental, cu arcade și portaluri de intrare.

    În București s-au construit 10 astfel de cvartale. Niciunul nu este terminat și toate au un caracter experimental din punct de vedere arhitectural și urbanistic.

    Filmul documentar, realizat de Dash Film și Asociația Studio Zona, și cele zece volume semnate de istoricii Andrei Răzvan Voinea și Cristian Dumitrescu aduc în prim plan istoria și importanța culturală a acestor 10 ansambluri de blocuri edificate în București între 1945 și 1958, care au influențat și continuă să influențeze peisajul urban, locuirea și viața cotidiană în București.

    Proiectul este dedicat bucureștenilor și în special locuitorilor acestor cvartale, iar mesajul pe care îl transmitem este acela că istoria nu înseamnă înmagazinarea de date și nume de personalități din trecut, ci un complex sistem de relații care ne determină acțiunile din prezent.

    Detalii pe https://cvartal.dashfilm.ro/


  • Femeia în universul satului tradițional 

    Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii”. Este definiția pe care a dat-o femeii, unul dintre cei mai mari poeți români: Grigore Vieru.

    De-a lungul timpului, femeile românce au trăit adevărate tragedii: şi-au pierdut soţii, tații în Primul Război Mondial, au ajuns în prizonierat, au trăit dramele celui de-al Doilea Război Mondial, au fost aruncate în închisorile comuniste, au fost la Canal, au pierdut totul de nenumărate ori și au reușit de fiecare dată să se reinventeze și să o ia de la capăt. Dar cel mai important lucru: au știut să nu își piardă frumusețea interioară. Și-au legat numele de descoperiri importante în domeniul medical, de primele salturi cu parașuta, de prima înscriere la o facultate de drept, de prima notă de 10 în gimnastică și de multe, multe altele. Au scris istorii și au fost alături de soții lor atunci când s-a realizat Marea Unire. De fiecare dată, au purtat cu mândrie costumul nostru popular și l-au făcut celebru. Frumuseţe, graţie, înţelepciune.

    Cele 20 de portrete reunite sub titlul Femeia în universul satului tradițional sunt expuse în holul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și le veți putea admira în perioada 1-31 martie 2024.

  • Cântece și Jocuri Românești

    Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, ne invită la Palatul Național al Copiilor din București, joi 23 noiembrie 2023, ora 18:00, la un spectacol muzical-coregrafic de folclor de muzică populară sub genericul „Cântece și Jocuri Românești”.

     

     

    cantece-i-jocuri-romane-ti-i167146

     

    Ansamblului Folcloric „Cununa Carpaților”, li se vor alătura în calitate de invitați, Gheorghița Nicolae, un nume de referință între interpreții cântecului popular românesc – realizatoarea emisiunii Tezaur Folcloric de la TVR, și mai tânărul și talentatul interpret teleormănean, Daniel Turică.

    Numerele din spectacol vor surprinde spectatorii cu aspecte coregrafice din cele mai reprezentative zone folclorice ale României, prezentate cu totală dăruire de dansatorii și orchestra Ansamblului Folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”.

    Sursa: https://tinerimearomana.ro/