Fotogeografica atrage anual noi tineri pasionați de fotografie, dar și profesioniști din domeniu, în cel mai important concurs național de fotografie care are ca tematică promovarea valorilor naturii, a culturii şi tradiţiilor româneşti de pe teritoriul României. Fotogeografica a ajuns la a 26-a ediție a sa, iar concursul se bucură de un real succes și de o popularitate crescută.
sursa www.fotogeografica.ro
Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti organizeaza a 26-a ediţie a concursului Naţional de Fotografie “Fotogeografica 2022”. Tematica de anul acesta este promovarea valorilor naturii, a culturii şi a tradiţiilor româneşti.
Din regulile concursului:
-competiția este deschisa elevilor si studenților dar este şi o categorie open fără limită de varst
-Fiecare participant poate trimite maxim 3 fotografii pentru fiecare secţiune, iar termenul limită este 15 august 2022.
-Alături de fotografii, în mesaj, se va atasa şi formularul de înscriere completat.
-Participanţii pot înscrie doar fotografii care nu au participat în cadrul ediţiilor precedente ale Salonului Fotogeografica.
-regulamentul complet pe site-ul https://www.fotogeografica.ro/




Editura Litera lansează cea de-a II-a ediție a concursului de debut literar „Primul roman“. Volumul desemnat câștigător va fi publicat în colecția „Biblioteca de proză contemporană“. Din juriul prestigios care îți va citi scrierea fac parte: Cristina Bogdan, conf. univ. dr., decana Facultății de Litere, Universitatea din București; Ligia Pârvulescu, scriitoare, câștigătoarea premiului I, ediția I; Emanuela Ilie, conf. univ. dr., Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Iași, și Doina Ruști, scriitoare remarcabilă, președinta juriului și coordonatoarea colecției. „Debutul unui scriitor este întotdeauna esențial, de multe ori rămânând în memoria generală doar prin acea carte prin care și-a făcut intrarea în literatură. Tocmai de aceea mi se pare vital un concurs. Cred în premiul „Primul roman“ al Editurii Litera pentru că el vine să adauge valorii câștigătorului și energiile celor peste 100 de participanți. Succese tuturor!“, declară Doina Ruști. Invitația de a participa la concurs este înaintată persoanelor fizice cu cetățenie română, cu vârsta de peste 18 ani, care nu au publicat niciun roman până la data definitivării concursului, respectiv nicio operă epică unitară, mai lungă de 25.000 de cuvinte.