Asia Fest, festivalul care promovează cultura și tradițiile orientale, revine cu o nouă ediție.
Între 23-25 septembrie, în Parcul Național din București vom descoperi culorile Asiei, gusturile delicioase ale preparatelor, aroma condimentelor, modele vestimentare și melodiile tradiționale. Trei zile de spectacole cu muzică și dansuri specifice, bucătărie tradițională asiatică, ateliere, expoziții și multe surprize pentru toată familia.
Trupe k-pop, artiști din Turcia, India sau China vor ocupa scena de la Asia Fest, iar diverse ateliere vor avea loc pe parcursul festivalului: atelier de slime, atelier de pictură și decoupage, de origami, de caligrafie.
Detalii despre program, expozanți și alte activări care vor avea loc în cadrul evenimentului – veți putea găsi pe site-ul Asia Fest www.asiafest.eu, dar și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/AsiaFestRomania
Ediția a IX-a #AsiaFest este un proiect cofinanțat de Primăria Sectorului 2 București, prin Legea 350/2005.
Leave a comment