• Se caută primul liceu pentru primul AI pentru elevi: SARO

    Saro este prima tehnologie AI din lume creată special pentru a interacționa proactiv cu elevii, cu scopul de a le stimula motivația și implicarea în procesul educațional.

    În fiecare zi, Saro monitorizează modul în care elevii se raportează la școală și la platformele de învățare și comunică direct cu ei prin WhatsApp pentru a evalua nivelul de motivație și pentru a le oferi sprijin personalizat.

    Saro este implementată deja în prima universitate din România, iar următorul pas este extinderea în învățământul preuniversitar. Această etapă face parte dintr-un protocol de colaborare semnat între Digital Nation și Ministerul Educației și Cercetării, care are ca scop facilitarea integrării Saro în licee și universități din România.

    Avantaje pentru liceu:
    va fi primul liceu din lume cu o astfel de tehnologieva avea acces la datele de cercetare pe tema atractivității procesului educațional pentru elevi (ce anume motivează elevii, ce tactici au funcționat, cifrele de impact măsurate, etc)va fi inclus în evenimentele de promovare și menționat în comunicările publice naționale ca exemplu de abordare inovatoare, atât la nivel național, cât și în cadrul colaborării cu Ministerul Educației și Cercetării

    Beneficii

    Avantajele pentru elevi:
    Saro va face cunoștință cu ei și va deveni “o prietenă” pe care se vor putea baza tot anul școlarSaro va veni catre ei cu remindere, sfaturi, știri relevante hobbyurilor și intereselor lorSaro va veni cu propuneri de tactici pentru îmbunătățirea notelor direct către eiSaro va cere feedback si recomandări de îmbunătățire din partea profesorilor și a liceului

    Avantaje pentru profesori:
    Saro va putea prelua sarcini administrative, repetitive de la profesor (ex: organizarea unei tabere)Saro va veni către profesori și către conducere cu recomandări si feedback din partea elevilor.

    Se caută primul liceu pilot pentru primul AI motivațional pentru elevi: SARO, iar apelul pentru inscrieri se încheie pe 30 aprilie.

    Implementarea se va face în urma unei selecții, detalii pe: https://digitalnation.ro/saro-in-licee

  • Expoziția de artă CATS ARE TAKING OVER

    S-a deschis expoziția de artă CATS ARE TAKING OVER la Vila Catena! Iubitorii de artă și de pisici s-au bucurat să descopere lucrări minunate într-un nou spațiu dedicat artei.

    Chiar dacă are ca personaj central adorabila pisică, această expoziție vorbește despre contrastele timpului prezent, despre nevoia de afecțiune și interacțiune prietenoasă.

    Galeria Sandwich și Fundația Fildas Art, prin programul Catena pentru Artă, deschid expoziția de artă contemporană CATS ARE TAKING OVER ce aduce împreună 45 de artiști și grupuri artistice din România, China, Franța, Polonia, Spania, Australia, SUA.

    Expoziția are loc la Vila Catena, un nou spațiu cultural găzduit de un monument arhitectural recent restaurat.

    Programul de vizitare:

    Joi – Vineri: 15:00 – 19:00

    Sâmbătă: 12:00 – 16:00

    Cats Are Taking Over este o incursiune în universul felinelor domestice abordate prin tehnici tradiționale și inovative. Expoziția rămâne deschisă până pe 30 iulie 2025, la Vila Catena, Str. Radu Calomfirescu nr. 15, București.

    https://www.sandwichgallery.ro/
  • Timotion 2025

    „Timotion” este un eveniment sportiv de masă având ca scop promovarea unui stil de viaţă sănătos prin mişcare şi sport, precum şi strângerea de fonduri pentru proiecte caritabile şi cauze din Timişoara și din vestul României.

    Înscrierea se va face până la data de 28 aprilie 2025. Înscrierea se face doar online, dintr-un cont de utilizator înregistrat pe site-ul timotion.ro. Persoanele care au deja un cont de la ediţiile anterioare îl vor accesa folosind adresa de e-mail cu care și-au creat contul.Care sunt cursele la care participanții se pot înscrie?

    Detalierea curselor

    Cursele Timotion ediția 2025 sunt listate pe timotion.ro.

    Orice modificări vor fi anunțate pe site şi pe pagina de Facebook a evenimentului.

    Durată curse

    Curs SMW de ciclism 15 km (cursă cronometrată)
    Durată limită: 35 min; cursa se încheie când primul concurent finalizează cursa

    Semimaratonul BOSCH – 21 km (cursă cronometrată)
    Durată limită: 2 ore şi 30 min (1 oră și 15 min pentru primul tur)

    Crosul AKWEL – 10.5 km (cursă cronometrată)
    Durată limită: 1 oră şi 30 min

    Crosul PROFI – 5 km (cursă cronometrată)
    Durată limită: 1 oră

    Crosul HAMILTON – 3 km (cursă necronometrată)
    Durată limită: 30 min

    Cursa FLEXIK – 1 km (cursă necronometrată)
    Durată limită: 30 min

    Crosul CONTINENTAL al Micilor Campioni (cursă necronometrată)
    Durată limită: 30 min

    Cursa DECATHON – Distracție pe roți (minim 1.6 km) (cursă necronometrată)
    Durată limită: 30 min

    Notă: Cursa CORLAN MOBILITY – Timotion Everywhere poate fi parcursă oricând în perioada 1 martie – 25 mai 2025, pe un traseu ales de participant, oriunde pe Terra. Recomandăm minimum 30 de minute de mișcare sănătoasă, dar durata și formatul (alergare, pedalat, drumeție, înot etc.) rămân la latitudinea fiecărui participant.

    Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv „Asociaţia Alergotura” şi de Fundaţia Comunitară Timişoara, în parteneriat cu autorităţi şi instituţii locale, sponsori, asociaţii şi persoane juridice sau fizice, care îşi aduc aportul pro-bono /sub formă de voluntariat.

  • „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”

    Începând din 12 aprilie până în 12 octombrie, „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” promite mai mult decât o plimbare prin centrul orașului. Festivalul stradal care a reconfigurat centrul Capitalei revine cu concerte livespectacole stradaleseri de dans, parade, ateliere pentru copii și activități creativetururi ghidate de redescoperire a patrimoniului arhitectural al orașului și zone pentru mișcare și sport.

    Cel mai amplu proiect outdoor al Capitalei „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” revine weekendul acesta (12-13 aprilie) și transformă din nou Calea Victoriei, dar și Bd. Banu Manta din sectorul 1, într-un spațiu de întâlnire, artă și mișcare. Cu un program variat de spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate, evenimentul marchează începutul celor 24 de weekenduri dedicate vieții culturale în aer liber.

    Primul weekend „Străzi deschise – București, Promenadă urbană” aduce muzică live, dans și spectacole pentru toate vârstele pe Calea Victoriei. De la concertul VAMA la evenimentul-maraton „Noaptea Dansului” și paradele Operei Comice pentru Copii și Circului Metropolitan București, orașul devine un spațiu al artei în mișcare.

    Pentru prima dată, „Străzi deschise – București” își extinde prezența în cartierele Bucureștiului și dezvoltă, la inițiativa ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, o colaborare cu alte proiecte importante dedicate comunității locale. Anul acesta, „Străzi deschise” – în cartiere – are loc în parteneriat cu evenimente de referință precum: Street Delivery, Dâmbovița Apă Dulce, Bazar de Cotroceni, Dorobanți Street Art Festival și New Urban Habits.

    PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București își amplifică prezența în toate cele 6 sectoare ale Capitalei.

    Mai mult decât o plimbare: o reconfigurare a orașului

    „Străzi deschise – București” nu este doar o inițiativă de pietonizare a unor artere principale ale orașului, ci o schimbare de perspectivă asupra Bucureștiului. Evenimentul a demonstrat în anii anteriori beneficii economice importante pentru businessurile locale și a creat o dinamică urbană mai prietenoasă și mai accesibilă. De la cafenelele de pe Calea Victoriei până la comercianții și artiștii independenți, întregul ecosistem urban a fost revitalizat datorită proiectului.

    Orașul aparține oamenilor

    Misiunea „Străzi deschise – București” este aceeași de la prima ediție: orașul este al oamenilor, ei au nevoie de spații de întâlnire, interacțiune și dialog.

    Calendar

    Calendarul weekendurilor în care Calea Victoriei și alte artere ale Capitalei vor fi închise va fi disponibil pe arcub.ro și proedus.ro.

  • Sărbătoarea florilor de cireș – Hanami

    Sâmbătă, 12 aprilie, între orele 13:00 și 15:00, în Grădina Japoneză din incinta Parcului Regele Mihai I (fost Herăstrău), va avea loc sărbătoarea florilor de cireș – Hanami.

    În cadrul evenimentului se vor derula mai multe ateliere precum ceremonia ceaiului, origami, caligrafie, yukata și experimentarea culturii japoneze sub diverse forme. Din program nu vor lipsi tobele japoneze, demonstrațiile de arte marțiale și ikebana.

    Intrarea este liberă.

    Organizator: Ambasada Japoniei în România și Primăria

    Municipiului București.

    Colaboratori: Asociația Chado Urasenke Tankokai România, Asociația Chado Urasenke Tankokai România-Luminiș, Asociaţia Română de Kendo, Asociaţia Română de Kyudo, Centrul de studii japoneze al Universității din București, Centrul de studii japoneze ASE, Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” – Universitatea Româno-Americană, Tenshin, Colegiul Național „Ion Creangă”, Ikueikan Karate Dojo, Școala Japoneză din București, Școala Japoneză Sakura, Lucian Muntean, Manabu Dojo, Ikebana International Bucharest.

    Eveniment organizat cu sprijinul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.

  • Patinir, inventarea peisajului

    Luni, 14 aprilie, ora 19.00, Institutul Cervantes și Happy Cinema organizează în sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bd. Regina Elisabeta 38) proiecția filmului „Patinir, inventarea peisajului”.

    Filmul rulează în versiune originală, cu subtitrare în limba română.

    În deschidere, va vorbi despre film Miruna Moraru, muzeograf, Muzeul Național de Artă al României.

    „Patinir, la invención del paisaje” face parte dintr-o serie de documentare produse de Centro de Estudios Europa Hispánica din Madrid în colaborare cu Muzeul Prado, în a cărui colecție se află cinci lucrări atribuite lui Patinir și atelierului său, mai multe decât în orice altă colecție.

    Sinopsis: Enigmaticul Joachim Patinir, pictor flamand, a fost considerat un pionier al picturii peisagistice specializate. Pictorul și-a petrecut scurta carieră în Anvers (1515-1524). Picturile sale impresionante reflectă curiozitatea pentru lumea naturală caracteristică Renașterii și, în același timp, evocă ideea unui univers transcendent. Acest documentar abordează enigma unui pictor a cărui biografie este puțin cunoscută și care a revoluționat piața de artă și chiar conceptul de pictură la începutul secolului al XVI-lea.