Batalia pentru orasul reciclarii continua. Mai jos scrisoarea mea virtuala de incurajare catre primaria sectorului 6 Bucuresti:
Domnule Primar,
Intreg cartierul va asteapta prezenta printre stradutele verzi ce inconjoara blocurile din sector. Salut implicarea dumneavoastra in campanie si competitia de reciclare selectiva a deseurilor numita sugestiv: Orasul Reciclarii.
Ca si politica, reciclarea se face si ea dupa o metodologie, se respecta niste reguli, astfel nu o sa iasa cum trebuie la sfarsit de campanie. Tot mai multe orase ale Europei s-au inscris pe harta reciclarii selective.
Reciclarea nu trebuie privita doar din segmentul consumatorilor domestici, si a celor industriali. E ceva la nivel national, o strategie care trebuie implementata atent, laolalta cu alte tactici de reducere a gunoiul de pe strazi, si selectare a acestuia.
Dau aici ca exemplu un oras pe care l-am vazut inainte, si dupa aplicarea regulilor de reciclare selectiva. Cetatea eterna, sau Roma, m-a dezamagit la capitolul curatenie, asta prin anul 2007 cand am pasit prima data pe strazile acesteia innegrite de vreme. Gunoaie peste tot, cosuri pe ici pe colo, parcuri aparent neingrijite, banci vechi; inafara de centrul turistic, orasul era sub putrezaciunea propriilor gunoaie, sau doar asa imi parea mie. Poate aveam alte asteptari la vremea aceia de la o capitala de asemenea talie. Bucurestiul era de nota 10 in comparatie. In fata blocurilor tronau pubele uriase de colectare selectiva care nu erau ridicate cand trebuie.
Dupa cativa ani, am vizitat din nou cetatea Romei. Legea gunoaieor intrase in vigoare, pentru ca populatia, pur si simplu nu a mai rezistat si a cerut schimbarea. Ce au obtinut: un oras curat, pubele curatate cand trebuie, si o populatie care duce gunoiul selectiv din proprie initiativa, dar si puti presati de lege, and in vedere ca nu au alta optiune. Nu au camera de gunoi functionabila in bloc, si trebuie sa coboare in fata blocului si sa puna sticla la sticla, conserva la conserva, hartie la hartie. E si o amenda usturatoare daca esti vazut ca ai lasat undeva in strada o punga cu gunoi. Pe vremuri nu era asa, dar legea gunoaielor e a pus stapanire pe oras.
Eu cred ca si Bucurestiul are nevoie de o lege a gunoaielor. Pur si simplu nu poti face colectare selectiva cand trebuie sa mergi 5 statii de tramvai, ca sa dai de 3 pubele deja ajunse la saturatie. Este inestetic sa troneze aceste pubele in fata blocului (da asa e in Roma), pot fi amplasate in locuri mai retrase, dar macar sa existe. Sunt atata curti interioare si stredute intre blocuri ce sunt lasate in paragina cu tufarisuri, betoane, pietrisuri si gropi ce se umplu de apa la prima ploaie.
Batalia pentru orasul reciclarii nu se castiga pe hartie, ci pe fapte. Bucurestiul nu e tocmai un oras verde, sau vreun fruntas in ale reciclarii, sau parte a unei miscari de protectie a mediului. O capitala devine un centrul de poluare, si stres pentru natura in tarile puternic industrializate, sau cel emergente. Daca vrem sa iesim din postura de tara in curs de dezvoltare trebuie sa facem ceva incepand cu capitala.
Si oamenii au nevoie de educatie si incurajare in acest aspect. Imi vine acum in minte un clip al lui Louis C.K. celebrul comediant american care spunea ca NY nu este un oras parte din mediul inconjurator, si e ca o pubela uriasa, in care toata lumea arunca, si se ajunge a gunoiul sa fie aruncat in oceane, iar un delfin poarta o sacosa de plastic pe cap urmatorii ani pe post de palarie. Da e umorul negru pe care il caracterizeaza, dar un strop de adevar in toate astea. Daca oamenii nu cred in schimbare, atunci cine?
Aceasta nu este o scrisoare doar pentru sectorul 6, ci pentru toti edilii orasului Bucuresti. Succes in competitia Orasul Reciclarii. !
Impreuna putem Romania pe harta mondala a respectului fata de mediu.
Alin says:Reply
July 2, 2014 at 11:03 pm
Multumesc si iti doresc tot succesul din lume, dar si multa, multa sanatate.