Școala Gimnazială Metropolitană ARC și Fundația Romanian Business School alături de Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” și C.N. Gheorghe Lazăr din București organizează luni 4 aprilie, între orele 14:00 – 17:00 pe aleile centrale din Parcul Cișmigiu din București, un eveniment de educație ecologică și stimulare a voluntariatului pentru binele comunității.Evenimentul “București, orașul meu prietenos!” are loc în cadrul programului 4/4 PentruPrieteni organizat în fiecare an de Ambasada SUA din București și Consiliile Americane pentru Educație Internațională.
Programul evenimentului:
1.Momente artistice cu tema “Copiii, cu drag pentru planeta verde!” realizat de un grup de copii de la clubul de muzică și dans din Școala Gimnazială Metropolitană ARC. Prof. Valentina Bălțatu
2. Atelier de prictură în aer liber desfășurat de elevii Liceului de Arte Plastice Nicolae Tonitza, îndrumați de prof. Laurențiu Ridiche și Bianca Ioniță și de elevii talentați de la C.N. Gheorghe Lazăr îndrumați de prof. de arte plastice Constantin Rusu
3. Realizarea unui flashmob de antrenare a trecătorilor în realizarea unei picturi colaborative care să simbolizeze un oraș prietenos cu natura. Moment realizat de grupul de elevi voluntari din Școala Metropolitană ARC
4. O expoziție în aer liber cu desene tematice realizate de membrii Clubului de Arte din Școala Metropolitană ARC ( prof. Lăcrămioara Matei)
5. Un desen tematic pe asfalt realizat împreună de copiii care se joacă în parc și elevii voluntari
Despre FUNDATIA ROMANIAN BUSINESS SCHOOL-SCOALA METROPOLITANA ARC
Şcoala Metropolitană ARC – Viitorul începe aici
Înfiinţată în anul 2008, Şcoala Metropolitană ARC este acreditată de către Ministerul Educației Naționale, prin ordinul de ministru numărul 3635 din 29.04.2013, trecând prin toate fazele de evaluare, recunoastere și certificare a calităţii educaţiei oferite. Școala funcționează în prezent pe 3 niveluri de studiu (preșcolar, primar și gimnazial).
Leave a comment