În perioada 4 – 24 decembrie 2022, Casa Madrigal, din Aleea Dealul Mitropoliei, nr 11, se transforma în Casa Colindelor.
Cu ocazia aniversării de 60 de ani de existență a Corului Madrigal, sediul ansamblului coral va fi transformat într-o capsulă a timpului, printr-o experiență interactivă și senzorială ce vă va purta prin decenii, istorii și amintiri.
Vizitatorii vor putea să își programeze un tur ghidat care va recrea povestea culturală și sonoră a Crăciunului în România postbelică, trecând prin istoria de aproape 60 ani a ansamblului, care, în 1966, la trei ani de la înființare, în plină dictatură, a redat Crăciunul românilor.
Turul colindelor va cuprinde 7 stații de explorare senzorială, care pornesc de la expunerea primului și singurului disc de colinde (vinil) produs în România comunistă, cel al Corului Madrigal.
Conceptul MADRIGAL – CASA COLINDELOR este creat de Emil Pantelimon, scenografia de Vladimir Turturica. Light design-ul este semnat de de Alin Popa, iar video mapping-ul de Dorin Popovici.
Detalii și bilete la https://www.bilete.ro/madrigal-casa-colindelor/
*
Parteneri: Compania Națională Aeroporturi București, AUDIO FORUM ROMANIA, CARPATINA, Opera Comică pentru Copii, ROMSILVA – Regia Națională a Pădurilor, Cocor Media Channel.
Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți.
Leave a comment