• Living monuments

    Cooperativa FIR, cu sprijinul AFCN, având ca parteneri Institutul Goethe București și Galeria Sector 1, prezintă Monuments In Time, o expoziție în două părți centrată pe opera artistei vizuale Aurelia Mihai.

    Vernisajul celei de-a doua părți a expoziției Aureliei Mihai, intitulată Monumente Vii (LIVING MONUMENTS), are loc joi, 5 septembrie, între orele 18:00 – 21:00, la Galeria Sector 1 din București.

    Cunoscută pentru operele sale ce îmbină artele vizuale și cinematografice, Aurelia Mihai explorează teme precum monumentul, mitul, identitatea culturală, migrația și apartenența. Sensibile la aspecte sociale critice, lucrările ei pun în prim-plan noțiunea de umanitate într-un sens larg. Intervenții video, fotografice și performative, cu referințe istorice și sociale, combină descoperirile științifice cu amintiri subiective și procese de creație, adesea răspunzând contextului global actual.

    LIVING MONUMENTS prezintă cea mai recentă lucrare a artistei, instalația pe 4 canale Living Monuments I & II (2023-prezent), care va acapara spațiul generos al galeriei. Situată între performance și film, lucrarea reflectă asupra legăturilor invizibile dintre oameni și locuri prin punerea în scenă a unor „monumente vii” în mediul urban. O metaforă vizuală a umanității sub forma unui organism viu, Living Monuments se desfășoară ca un performance surprins de camerele de filmat, în care 15 persoane, diferite ca origine, culoarea pielii, sex și vârstă, se reunesc ca un singur corp.

    Proiectul „Monuments In Time” include, pe lângă cele două expoziții, o serie de discuții și prezentări cu curatoare și artiste invitate (septembrie-noiembrie, Institutul Goethe București).

    Programul de evenimente începe pe 3 septembrie, la ora 19:00, Goethe Pavilion, cu un artist talk al Aureliei Mihai, în dialog cu curatoarea Cristina Bută.

    Aurelia Mihai (n. 1968, București) este o artistă vizuală și regizoare stabilită în Hamburg. A studiat la Universitatea Națională de Arte din București și, ulterior, la Academia de Arte Vizuale din Düsseldorf și la Academy of Media Arts din Köln. Între 2009 și 2021, a fost profesor la Universitatea de Arte din Braunschweig. Aurelia Mihai a primit numeroase premii și burse de-a lungul carierei sale, printre care Villa Aurora (Los Angeles), Academia Germană Villa Massimo (Roma) și burse din partea IASPIS Stockholm și Stiftung Kunstfonds.
    Filmele și lucrările sale video au fost prezentate în expoziții internaționale printre care Muzeul de Artă Chelsea, New York, Muzeul de Artă Cheekwood, Nashville, Tennessee, USA, Museum Ludwig Köln, Germania, K21 Düsseldorf, Germania, “The Worldly House”, Documenta 13, Kassel, Germania, Hamburger Kunsthalle, Germania, Cobra Museum din Amstelveen, Olanda, Palatul Artelor din Napoli, MACRO – (Muzeul de Artă Contemporană Roma), Italia, Kunsthalle Salzburg la Muzeul din Salzburg, Austria, MOCAK, Cracovia, Polonia, Pinacoteca din Kaunas Lituania, BIENALSUR, Cordoba, Argentina, Museo Nacional Reina Sofia, Madrid, Spania, Centre Pompidou, les Abattoirs, Muzeul – Frac Occitanie Toulouse, Franta, MNAC București, Periferic 8, Bienala de Artă Contemporană, Iași, România, Capitală Europeană a Culturii, Timișoara, România, Fundația TRIADE și festivaluri importante sau în instituții culturale internaționale, printre care “Rencontres Internationales Paris/Berlin” la Louvre Auditorium (Paris), Haus der Kulturen der Welt (Berlin), Festivalul Internațional de Film DaKino (București), și Festivalul internațional de filme de Artă FIFA (Montréal).

    Cristina Bută (n. 1992, Timișoara) este curatoare de artă contemporană și scriitoare, cu un interes pentru subiecte legate de decolonizare. A fost curator în formare la Stedelijk Museum Amsterdam, unde a lucrat la expozițiile personale ale Mariei Lassnig și Walid Raad (Premiul AICA 2020), co-curatoare a celei de-a V-a ediții a Bienalei Art Encounters de la Timișoara (2023), My Rhino Is Not A Myth. art science fictions și curatoare a numeroase expoziții personale și de grup. Trăiește în București unde lucrează cu artiști/e, instituții și spații culturale.

    „Monuments in Time” este un proiect organizat de Cooperativa FIR și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN.

    Parteneri: Institutul Goethe București, Galeria Sector 1

    Parteneri media: Radio România Cultural, Curatorial, Empower Artists, Modernism, Scena9, Revista Golan, Revista Arta, Zile și Nopți

  • Combinat Open Doors

    Ușile de la COMBINAT se deschid din nou joi, 5 septembrie, la Combinatul Fondului Plastic, Băiculești 29, pentru cea de-a 8-a ediție de OPEN DOORS, pentru a explora o selecție diversă de lucrări de artă, opere semnate de artiști locali.

     PROGRAM:
    expoziții: 18:00-22:00
    ateliere: 18:00-21:00
    Intrarea este gratuită.

    Galeriile și atelierele care fac parte din programul expozițional OPEN DOORS 8 sunt:

    Sector 1 Gallery: Aurelia Mihai. Living Monuments
    Spațiul The Institute: Alice Țeca, A Journey
    UNAgaleria: Casă de vânzare
    Sandwich Gallery: GARAGE SALE BEIJING WARM UP
    ArtSafe – Atelier de artist: Bogdan-George Negulescu
     Atelier Victoria și Marian Zidaru
    Atelier Bianca Mann și Cătălin Bădărău
    Atelier Alexandru Marinete

    ____________________

    ???? Un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank.
    ???? Un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. 

    Vezi mai puţin

  • Balkanik Festival – Home of World Music

    Între 6 și 8 septembrieGrădina Uranus din București se redeschide cu fast pentru public, cu prilejul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Balkanik – Home of World Music.

    Participanți din cele patru zări se întâlnesc în Capitala României pentru unul dintre festivalurile de world music cele mai apreciate din Europa. Concerte live, târg meșteșugăresc, expoziții, dezbateri, DJ seturi, video mapping, activități pentru copii și adulți conturează cea de-a XI-a ediție a Balkanik Festival.

    Grădina Uranus va deveni, pentru trei zile, o veritabilă oază de bucurie și creativitate, unde fiecare colț ascunde o poveste și fiecare artist deschide o nouă lume ce așteaptă să fie descoperită.

    Artiștii care vor urca pe scena festivalului sunt”

    ???? ???????????????????????????? ???????????????????????????????????? (România),
    ???? ???????????????????????????? & ???????????????????????????????? ???????????????? ???????????????????? ???????????????????????? (Germania),
    ???? ???????????????? ???????????????? (Turcia),
    ???? ???????????????????????????? (Polonia),
    ???? ???????????????????????????? (ex-Ternipe, Ungaria),
    ???? ???????????????????????????????????? ???????????????? ???????????????????? (Armenia-Franța),
    ???? ???????????????????????????? ???? ????’???????????? (Belgia),
    ???? ???????????????????????????????? ???????????????????? ???????????????????????????????????? (România),
    ???? ???????????????????????????????? (Grecia-România).

    Pe lângă dans, bucurie și muzică bună, Atmosfera Balkanik contine expoziții
    Meșteșuguri tradiționale și demonstrații
    DJ seturi dansante
    Gastronomie variată
    Dezbateri și discuții interactive
    Magie și surprize pentru toate vârstele

    Balkanik Festival este un eveniment care și-a propus, încă de la prima ediție, să aducă împreună comunitățile, să promoveze incluziunea, înțelegerea și acceptarea altor culturi, prin muzică și alte arte.
    Credit foto: Facebook / Balkanik Festival

  • Împreună pentru Aer Curat

    Cel mai amplu eveniment de stradă dedicat calității aerului are loc pe 7 și 8 septembrie în București.

    Ziua Internațională a Aerului Curat printr-o serie de activități captivante, menite să ne conecteze și să ne inspire în lupta pentru un mediu mai sănătos.

    Ce ne așteaptă la eveniment:
    Discuții cu specialiști: dezbateri alături de experți în domeniul mediului cat si reprezentati ai autoritatilor publice;
    Ateliere pentru copii: activități interactive și educative, unde cei mici pot învăța despre importanța protejării mediului într-un mod distractiv și proiecție de film.
     Instalații de artă: putem face poluarea aerului vizibila prin arta? La aceasta intrebare Raspunde artista Ana Andronic, aka BUZU;
    Concursuri: competiții și provocări tematice, cu premii surpriză!
    Expoziții ale celor mai noi proiectele de mediu

    Împreună pentru Aer Curat, primul eveniment de strada care sarbatoreste Ziua Internationala a Aerului Curat, va gazdui o expozitie de fotografie prezentata de Asociatia Mai Mult Verde si realizata de Larisa Balta, despre Ecoruta Dunăreană.

    Acesta este primul traseu de ecoturism din județul Giurgiu, la nici 100 de kilometri de București.Traseul poate fi parcurs pe apă sau pe uscat, cu bicicleta sau pe jos.

    În 2023, au fost amenajați primii 40 de kilometri, iar anul acesta, amenajarea va fi extinsă în tot județul Giurgiu (aprox. 80 de km), ce cuprinde arii protejate, situri Natura 2000, iar traseul parcurge zone de păduri de mal, insule, canale și ostroave, însă acestea nu sunt accesibile publicului larg din cauza lipsei de infrastructură și promovare.Mai multe detalii vor fi disponibile în curând, pe www.viadanubiana.ro.

  • TRANZIȚIE: Călătoria Eroului

    Instalația artistică participativă și comunitară, parte din proiectul TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, inițiat de Asociația Macaia, își propune să pună în relație fenomenul de bullying cu consumerismul și cu anxietatea climatică.

    Aceasta reunește povești din comunitate legate de bullying, colectate în cadrul unui Open Call derulat în perioada proiectului dar și obiecte semnificative pentru poveștile personale despre bullying și despre copilărie și adolescență. Participanții la instalația o pot completa, adăugând propriile povești trăite sau văzute despre bullying, nedreptate, frici și excludere.

    Instalația parcurge probleme de ordin social și psihologic cu care copiii și adolescenții s-au confruntat și continuă să se confrunte, dar și felul în care acestea s-au modificat în timp, accentul fiind pus pe felul în care capitalismul aflat în continuă ascensiune afectează relațiile interumane și valorile pe care ni le construim când suntem mici.

    Instalația este compusă din: 6 povestiri scrise de actrița-dramaturgă Ana Sorina Corneanu, interpretate de aceasta, Alina Tofan și Mara Căruțașu, cu ajutorul suportului sonor și muzical realizat de Ștefan Blănică. Acestea creează instalația sonoră ce va însoți traseul obiectelor și poveștilor reunite de artista vizuală Larisa Tofan, sub conceptul artistic al Alinei Tofan, inițiatoarea proiectului.

    Unde: Pavilion 32, Calea Dorobanților 32, 010573 București

    Artiști: Direcție artistică instalație: Alina Tofan, Scenograf: Larisa Tofan, Creație Dramaturgică: Ana Sorina Corneanu,Actrițe: Mara Căruțașu, Ana Sorina Corneanu, Alina Tofan.Sound Designer: Ștefan Blănică
    New Media Artist: Marieke Leene

    Din iulie 2020 până în prezent, Asociația Macaia, prin colectivul Plastic ArtPerformance Collective, pune în centrul discuției și a explorărilor creative concepte și practici din sfera eco-performance-ului, pentru prima oară în spațiul cultural și artistic românesc. Colectivul curatoriază, concepe și produce creații audio, video, foto și activări comunitare. Proiectul pornește din expertiza și experiența colectivului in demersuri de conștientizare și intervenții culturale din ultimii ani, ducând mai departe arta in spațiul public, co-creată împreună cu comunități locale.


    TRANZIȚIE: Călătoria Eroului este așadar continuarea unui demers susținut de educație alternativă, art-terapie și activism artistic ecologic, canalizând aceste experiențe înspre o problemă complexă, arzătoare și care necesită o abordare multifațetată și empatică.

    TRANZIȚIE: Călătoria Eroului este un efort complex și susținut de a oferi tinerilor care se confruntă cu acest fenomen o voce și un instrumentar psihologic, social și artistic de care să se poată folosi pentru a-i gestiona și combate nu doar efectele, ci și rădăcinile.

    > Site: https://www.plasticartperformance.com/
    > Portofoliu internațional de activitate: https://www.plasticmemoriesirisipa.ro/…/PLASTIC-ART
    > Asociația: www.macaia.ro

    Intrarea la eveniment este liberă.

  • Polifonia gesturilor

    Polifonia gesturilor” – o cercetare multidisciplinară despre valențele terapeutice și creative ale atingerii.

    Ce înseamnă o atingere care ascultă? Ce potențial al copiilor noștri poate înflori atunci când dilatăm timpul? Ce e dincolo de funcționalitatea mâinilor noastre? Cum putem deveni conștienți de modul în care îi atingem pe ceilalți cu privirea și gândurile noastre?

    Polifonia corpurilor, polifonia gesturilor, polifonia creată de o multitudine de lumi individuale aduse împreună. Acțiunea, dialogul, complexitatea și intimitatea pot lua naștere doar într-un teritoriu polarizat de prezența unor individualități diferite. Cum ar fi să nu ne mai reducem la cel mai mic numitor comun atunci când intrăm în relație? Putem să ne reîntoarcem la sunet și la vibrație atunci când întâlnim un individ?

    Funcționând ca un sistem de educație alternativ, în care atingerea are un rol central în dezvoltarea cunoașterii, Polifonia gesturilor propune o privire sensibilă asupra diversității, inversând curgerea moștenită a relațiilor de învățare unidirecționale. Lăsăm spațiu individului, fie el copil special sau adult neurodivergent, să ne devină ghid al îngrijirii sale, să ne conducă spre un tărâm pe care doar el îl poate cunoaște. Ne detașăm treptat de ideea că noi suntem cei care știm și lăsăm astfel loc unor noi limbaje și metode de comunicare să ia naștere. 

    O echipă multidisciplinară ce reunește coregrafi, terapeuți și practicieni somatici a trecut printr-un proces de cercetare, schimb de practici și formare alături de experți internaționali în discipline somatice aflate încă în stadiul de pionierat cu scopul de a crea o rețea extinsă de suport  în comunități fragile, bazată pe un dialog interdisciplinar între diferite metode somatice (metoda Feldenkrais, Body-Mind Centering, Rolfing, Contact Improvisation), amnioterapie,  art-terapie, terapie craniosacrală.

    Pornind de la training-uri facilitate de către Carla Bottiglieri și Thomas Greil, profesori și directori ai unor școli de formare de renume internațional în educația somatică și de psihoterapeutul Lorenzo Tosti, cu o experiență vastă în Amnioterapie, un grup de psihoterapeuți, coregrafi, profesori ai UNATC (departament coregrafie), UNIBUC ( Facultatea de Psihopedagogie Specială), profesori ai Școlii Speciale și somaticieni, timp de câteva luni au creat o rețea a speranței în colaborare cu 6 centre, printre care și școli speciale, DGASPC-uri și spitale psihiatrice. Echipa proiectului visează la o rețea extinsă prin care instituțiile și universitățile împreună cu asociațiile active în domeniu, să împărtășească cunoaștere dând valoare experienței interioare a fiecărei singularități și totodată oferind instrumente prețioase pentru a valorifica împreună creativitatea fiecăruia.

    Prezentarea vrea să aducă în fiecare participant accesul la propria experiență tactilă. Mizează ca tactilitatea să se extindă dincolo de piele, cuprinzând simțul haptic, funcția tonică, fascia, privirea, trezind inteligența corporală și integrand-o cu cea cognitivă.

    Părcugând etapele explicațiv- experiențiale, profesorii școlii vor invita publicul să participe activ sau să observe o polifonie a perspectivelor asupra atingerii.


    Proiectul a strâns o echipă multidisciplinară ce reunește coregrafi, terapeuți și practicieni somatici a trecut printr-un proces de cercetare, schimb de practici și formare alături de experți internaționali în discipline somatice aflate încă în stadiul de pionierat cu scopul de a crea o rețea extinsă de suport în comunități fragile, bazată pe un dialog interdisciplinar între diferite metode somatice (metoda Feldenkrais, Body-Mind Centering, Rolfing, Contact Improvisation), amnioterapie, art-terapie, terapie craniosacrală.
    Pornind de la training-uri facilitate de către Carla Bottiglieri și Thomas Greil, profesori și directori ai unor școli de formare de renume internațional în educația somatică și de psihoterapeutul Lorenzo Tosti, cu o experiență vastă în Amnioterapie, un grup de psihoterapeuți, coregrafi, profesori ai UNATC (departament coregrafie), UNIBUC ( Facultatea de Psihopedagogie Specială), profesori ai Școlii Speciale și somaticieni, timp de câteva luni au creat o rețea a speranței în colaborare cu 6 centre, printre care și școli speciale, DGASPC-uri și spitale psihiatrice.

    Prezentarea va avea loc pe 27 august, de la ora 18:00, la sediul CNDB-Centrul Național al Dansului București. Evenimentul se adresează familiilor cu copii speciali, îngrijtorilor, psihologilor, art-terapeuților, profesorilor, studenților, artiștilor activi în comunități și publicului larg interesat de subiect.


    Evenimentul face parte din Proiectul „Valențele curativ-performative ale atingerii – Rezidență artistică”, proiect ce își propune să aprofundeze tema atingerii, atât dintr-o perspectivă teoretică, cât și experiențială, prin intermediul mai multor metode corporale și printr-un dialog între metodologiile diverselor discipline în care activează echipa de proiect. Prin acest proiect, beneficiarii – persoane vulnerabile cu abilități diverse – au acces la un mod de lucru etic, respectuos și empatic, centrat pe mișcare conștientă și atingeri animate de intenții creative și de îngrijire.


    Parteneri: Școala Profesională Specială Sf. Nicolae, Spitalul de psihiatrie Voila – Câmpina, Spitalul de psihiatrie Eftimie Diamandescu Bălăceanca, DGASPC București, Universitatea București, Centrul Național al Dansului București(CNDB)


    Parteneri media: Radio România Cultural, LIFE.ro, Palindrom, Happ.ro, Ziarul Metropolis, Bookhub, Revista Golan, Iscoada, Semne Bune, Litera 9, cult-ura, Spotmedia, PRwave, Kudika, Garbo, Fashion Premium Magazine, AIVI Media Hub.