Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moartea marelui savant român de recunoaştere mondială, Emil Racoviță, fondatorul biospeologiei, Romfilatelia îi dedică o emisiune comemorativă introdusă în circulație de vineri, 11 noiembrie a.c.
sursa: www.romfilatelia.ro
Emisiunea intitulată Emil Racoviță, 75 de ani de la moarte, este alcătuită din două timbre și un plic „prima zi”.
Speologul şi biologul român Emil Racoviță s-a născut la Iaşi pe data de 15 noiembrie 1868. Pasiunea sa pentru ştiințele naturale a fost stârnită de profesorul Grigore Cobălcescu, în timpul cât a studiat la liceul „Institutele Unite“ din Iaşi. Îndeplinind inițial dorința tatălui său, Emil Racoviță a urmat Facultatea de Drept din Paris, ca apoi să renunțe în favoarea vocației ce îi era destinată. Astfel, tânărul Racoviță a absolvit Facultatea de Ştiințe din Sorbona, avându-l ca profesor de zoologie pe renumitul om de ştiință Henri de Lacaze-Duthiers.
Emil Racoviță a ocupat şi funcția de Preşedinte al Academiei Române (1926-1929), ca apoi, între anii 1929-1930, să fie numit Rector al Universității din Cluj, unde a predat primul curs de biologie generală din România.
Pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 10 lei este ilustrat, în prim-plan, portretul savantului la vârsta maturității, iar pe fundal, nava Expediției Belgica ancorată între ghețurile Antarcticei. Pe timbrul cu valoarea de 10,50 lei este redat portretul savanului Emil Racoviță la vârsta senectuții, având ca fundal o imagine specifică peșterilor.
Despre Romfilatelia
Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.
Leave a comment