• Europa 2022. Povești și Mituri

    Venind în întâmpinarea Zilei Europei, Romfilatelia ne invită ca în fiecare an la o tematică dedicată, Povesti și Mituri, ilustrată în emisiunea filatelică a Legendei bourului Moldovei și a primului timbru „Cap de Bour”.

    www.romfilatelia.ro

    sursa: www.romfilatelia.ro

    Emisiunea, alcătuită din două mărci poștale (cu valorile nominale de 10 lei și 16 lei), două blocuri dantelate, două minicoli, un plic „prima zi” și un album filatelic emisiunea va fi introdusă în circulație de vineri, 8 aprilie.

     

    În Legenda bourului Moldovei” este descrisă lupta domnitorului descălecător Dragoș Vodă, cu un bour, pe malul unei ape curgătoare, în care, în timpul luptei, s-a înecat cățelușa cu numele de Molda, la care ținea foarte mult. Conform poveștii, apa a primit numele de Moldova, preluat mai apoi de ținutul cunoscut istoric ca Țara Moldovei.

     

    Flamurile lui Bogdan I au continuat să poarte imaginea capului de bour, preluată în timp de sculptorii ce împodobeau cu ornamente bisericile domnești. Ludovic de Anjou recunoaște, după câteva bătălii pierdute, ieșirea Moldovei de sub Coroana Sfântului Ștefan prin Diploma Regală (2 februarie 1365).

     

    La aproape un secol de la înscăunarea lui Bogdan I, pe steagurile Moldovei purtate de vitejii ostași ai lui Ștefan cel Mare, sclipea din țesătura firelor de aur, stema țării având ca imagine centrală Capul de Bour.

     

    Istoria a adăugat noi înscrisuri, ajungînd într-un timp în capitala Moldovei, Iașul anului 1858. Acolo și atunci, în luna iulie, se tipăreau primele mărci poștale, al căror desen reproducea, alături de goarna poșteiCapul de bour, având între coarne o stea în cinci colțuri. Desenul, al cărui autor nu văzuse niciodată un bour (acest animal dispăruse în secolul XVII), reproduce vag adevărata  imagine a bourului sălbatic, însă obișnuiți cu stema țării lor, moldovenii nu au ripostat critic la lipsa de veridicitate a imaginii.

     

    Emisiunea filatelică va fi disponibilă începând de vineri, 08 aprilie 2022, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/

     

    Despre Romfilatelia

    Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.

Leave a comment

If you want to share your opinion, leave a comment.

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>