“Grow Your Own Forest” este o invitație la reconectare cu natura printr-o instalație sculpturală construită din module de plastic reciclat. Lucrarea reimaginează ideea de pădure ca un spațiu pe care îl putem regenera cu propriile gesturi, chiar și într-un mediu urban sufocat de consum și deșeuri.

Fiecare coloană transparentă devine un arbore artificial, dar și un angajament pentru viitor, în care materia aruncată se transformă în resursă, iar deșeurile capătă o nouă viață. Instalația este un manifest vizual pentru un prezent sustenabil, unde „creșterea” unei păduri nu mai depinde doar de natură, ci și de acțiunea noastră.
Expozitia are loc intre 3-5 octombrie, la ATELIER 030202 – Spațiu de Artă Contemporană, Sala Nouă TC, str. Sfânta Vineri nr. 11, Bucureşti. Artist: Sergiu Chihaia, iar curator Mihai Zgondoiu.
Sergiu Chihaia (n. 1982), absolvent al Universității Naționale de Arte București, este în prezent cadru didactic titular la departamentul Modă, în cadrul aceleiași instituții. Trăiește și lucrează în București. Participă cu lucrările sale la expoziții naționale și internaționale (București, Constanța, Londra și Veneția). Are lucrări în colecții particulare din Anglia, Italia și România. În 2014 câștigă premiul UAP pentru Arte Decorative – Textile în cadrul proiectului Arte în București, ediția a V a.
Este sculptor, textilist și designer iar in focul creatiei, le îmbina pe toate, devenind scenograf. Astfel artistul reface istoria lumii ca o scenă, un spațiu de expunere pentru dramele, fericirile și izbânzile omului.
Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale. Între anii 2014-2021 predă la Universitatea Națională de Arte din București, iar din 2018 la Universitatea de Vest, Facultatea de Arte și Design din Timișoara. De asemenea, Mihai a fost iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 din București (2009 până în prezent), co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012 – 2014) și Co-Curator al proiectului „Atelier în tranziție” (2009-2013). A câștigat premiile Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru „Artă în spațiul public” (2017), “Premiul Multimedia” (2022) și Premiul JCE Contemporary Art Bienalle – selecția românească (2019). În 2018 a curatoriat expoziția „Urban Steps” la Muzeul Național de Artă Contemporană – București, în 2019 expozițiile “Young Blood” din Pavilionul Supercontemporan Art Safari- București și “Electrecord – Romania in vinyl covers” din cadrul Festivalului de Artă Europalia – Bruxelles, iar în 2021 expoziția “Predicțiile Pământului. Despre gândirea și practica ecologică”, Muzeul Național Cotroceni – București.
Eveniment special NAG 2025
Organizator: ATELIER 030202 – Spațiu de Artă Contemporană
Coordonator program/expoziții Atelier 030202: Mihai Zgondoiu
Parteneri: Teatrul de Comedie, Asociaţia Euro CulturArt
Parteneri media: Agentiadecarte.ro, Propagarta.ro, Modernism.ro, Radio România Cultural, Revista ARTA
Mai multe info pe:
https://noapteagaleriilor.ro/ro/2025/bucurești/project/517

Leave a comment