Joi 2 aprilie are loc lansarea de carte: “ORAȘUL NETERMINAT”, de Cezar Petre. ORAȘUL NETERMINAT” este cel mai nou volum dedicat Bucureștiului, care aduce în prim plan transformarea Capitalei în perioada în care în România la conducere s-a aflat regimul comunist.
I

Printre invitați: Augustin Ioan – prof. univ. dr. arh. Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”,
Bogdan Suditu – conf. univ.dr. Facultatea de Geografie a Universității din București,
Cătălin D. Constantin – conf. univ.dr. Facultatea de Litere a Universității din București, iar
gazda evenimentului va fi doamna Ramona Mezei, managerul Bibliotecii Metropoltane București.
Volumul tratează situația României la finele războiului și accederea la putere a partidului comunist, punerea în aplicare a politicilor economice, confiscarea proprietăților și a mijloacelor de realizare a veniturilor, industrializarea forțată și urbanizarea accelerată, aspecte legate de comunizarea spațiului public, de reorganizare administrativă și redenumire în cheie comunistă, de expansiunea teritorială și construirea noului oraș, urmată de politicile culturale pe care le-a cunoscut Bucureștiul. Cutremurul, Metroul, Casa Republicii cu Centrul Civic de dimensiunea unui oraș și amenajarea râului Dâmbovița sunt temele expuse în lucrare.
Leave a comment