Un ianuarie geros şi plin de zăpadă într-un sat din Ţinutul Neamţului. O iarnă tipică cu grade minus, şi nămeţi groşi. Eram în anii de liceu, şi urmam de câteva luni programul nesuferit al orelor de dimineaţă.
În fiecare zi, la ora 5, ceasul plictiselii suna. La ora 7 trebuie să fiu prezentă în banca din spatele clasei, cu manualul deschis, gata de predare. Eu locuiam la 20 km de oraş, şi în fiecare dimineaţă, provocarea mea era să ajung când trebuie la staţia de autobuz. La ora 6 autobuzul pleca din staţie; nici un minut mai devreme, nici o secundă mai târziu; altul nu mai venea. De la mine de acasă erau de parcurs cam 15 minute pe jos în ritm rapid. Pe timp de iarnă făceam 25 de minute.
Eu la 05: 30 pe stradă; întunericul şoselei devenise cumva banal; nici o licărire de lumină; stelele erau acoperite de norii încărcaţi, iar singurul partener de drum erau reflexiile albe ale zăpezii.
După vreo 10 minute de mers, remarc la o distanţă cam de 30 de metri departare de mine, o siluetă neagră, subţire, chiar foarte subţire, sveltă, dar cu o atitudine umilă. Avea capul plecat, şi acoperit cu gluga paltonului interminabil. Mergea încet. Părea că nu se grăbeşte. Era timp. Autobuzul pleca peste 15 minute.
Şi acum mă gândesc cum mă frapau în acele secunde lungimea paltonului, dar mai ales culoarea; îi acoperea gleznele pe întregime; nici măcar încălţămintea nu i se vedea. Comparam ţinuta cu moda trecută a blugilor târâş grăpiş, aceia de se rupeau fiind târâţi pe jos. Parca linia paltonului se unea perfect cu linia gheţii de pe sol.
Mergeam la pas, şi mă gândeam cine putea să fie; de luni de zile decând făceam naveta nu o mai văzusem. Eram sigură că e femeie; de obicei la ora aceea nu era nimeni pe drum; câinii şi ei dormeau; ca şi oamenii. Adesea trecea câte o maşină grăbită, sau cohorte de căruţe zgomotoase luminate de felinare ce se grăbeau spre case. În rest nimic de remarcat. Doar în două minute îmi jucau rapid în minte toate aceste gânduri. Şi deodată mă trezesc din amorţeala somnului, şi a incertitudinii, şi-mi pică fisa: e prietena mea Ana, o fi plecat de acasă mai devreme. Tot timpul eu ajungeam prima în staţie, mai ales că dânsa şedea la trei minute de locul de unde luam autobuzul. Ea poartă un palton negru şi lung; ea trebuie să fie. Iar atunci cuprinsă de forfota gândurilor, încep să alerg, chiar dacă pe jos era zăpadă şi gheaţă; apoi încep să strig după ea: Ana, Ana, asteaptă, aşteaptă. Ana nu se întoarce. Parcă nici nu mă aude. Eu continui să alerg, şi să strig. Nici într-o jumătate de minut paltonul negru dispare în mod bizar. Eu mă opresc. Unde o fi dispărut? Mai merg câţiva paşi. O fi intrat într-un con de umbră. Strada nu e luminată, şi poate nu o văd. Mai strig odată, mai strig de două ori. Nimic. Minutul trece. Deodată în acelaşi loc apare o siluetă alba, parcă era un spirit fără corp. Nu zic nimic. Vreau sa spun ceva dar nu pot. Doar gândesc, şi vorbele rămân în minte. Silueta acum albă, s-a transformat dintr-dată într-o pată de lumină, şi dispare la fel de rapid. Eu nu mai înţeleg nimic. A fost cineva aici sau nu? Sau am visat. O nalucă? Vreo iluzie a zăpezii ! O fi fost moartea cu spatele?.Nu am dormit bine azi-noapte şi încă visez?. Oare e totul real?, sau e doar un vis, din care nu m-am trezit încă.
Mă uit în jur; aceaiaşi lumină puternică albă a zăpezii. O linişte suspectă în jur. Îmi fac curaj şi merg mai departe. Mai erau 10 minute şi trebuia să vină autobuzul. Trecuseră doar cinci minute, şi parcă atât de multe se întâmplară. Îmi continui drumul gânditoare, şi într-un sfârşit ajung. Staţia de autobuz goală. Zic în sinea mea. ,,Ana nu a ajuns încă. Sunt curioasă dacă vine. Trebuie să ajungă deja. E fără 5 ceasul. “
O văd că vine agale. Nu purta paltonul acela lung şi negru. Venise îmbrăcată cu ceva vesel. Avea o geacă scurtă portocalie, cu un fes şugubăţ. Era binedispusă poate. O priveam aşa îngrijorată, şi mă gândeam la ce se întamplase cu 10 minute în urmă. Oare să-i spun?
Se apropie de mine, iar apoi mă salută ca în fiecare dimineaţă. Mă priveşte, şi îmi spune tăios: ce ai fată, araţi de parcă ai văzut o fantomă. Eşti albă la faţă. Îţi este rău? Mă uit la ea şi îi răspund cu un zâmbet poate sugestiv: ,,Crezi?”. Se uită la mine şi râde. Eu la fel. Îi zic că sunt obosită, că nu am dormit bine. Din acel moment m-am hotărât să nu-i spun nimic. Sincer nici nu ştiam cum să încep. Orice aş fi spus în acele momente, nu m-ar fi crezut. M-ar fi privit oacheş, şi zâmbind cu un subînţeles sceptic, mi-ar fi zis: ,,tu sigur ai băut ceva când ai plecat de acasă, ca să te încălzeşti. Sau ai visat cu ochii deschişi. Am citit pe internet. Să ştii că se poate. Oamenii de ştiinţă au făcut studii.
E ora 6 fix. Se apropie Chioara. Asa i se spune ratei care de zeci de ani duce în spate neobosită elevi şi muncitori deopotrivă, la ora dimineţii. În trecut autobuzul lumina doar cu un far, şi aşa îi rămăsese denumirea, chiar dacă maşina mai fusese schimbată între timp. Vedeţi voi, oamenii cresc, timpurile se schimbă, dar la noi poreclele rămân.
Mai sosiseră oameni în staţia de autobuz. Ne-am urcat cu toţii în rată. Ca în fiecare zi era mare aglomeraţie, dar cu mult chef de vorbă. Oamenii sunt glumeţi, şi plini de viaţă. Parcă nu le pasă de nimic. Eu tac. Dacă ar ştii ei ce umblă prin mintea mea, ce-ar zice oare?
Ana mă întreabă din nou: ,,Sigur n-ai păţit nimic? Esti aşa gânditoare”. Am un test” , eu îi răspund. Şi tot priveam indiscret haina portocalie, şi mi-o imaginam pe Ana îmbrăcată în paltonul acela lung şi negru. Prind curaj, şi o întreb: ,,Ştii tu, paltonul acela al tău lung, negru, nu-l mai porţi?”. Ana îmi răspunde: E frig acum de palton. Aştept luna februarie să se mai încălzească. Trec câteva secunde. Apoi mă întreabă surprinsă: ,,Dar ce te-a apucat să mă întrebi de palton. Vrei să îţi cumperi şi tu unul?.” Îi zic că da. Dar nu m-am hotărât la culoare.

În ianuarie, Editura Univers sărbătorește luna Enigma, luna dedicată colecției de cărți polițiste și thrillere, una dintre cele mai vechi serii ale editurii: concursuri, mistere de dezlegat, informații atractive despre cărțile, autorii dar și cititorii Enigma, oferte și reduceri. Mai multe detalii găseşti aici: http://www.edituraunivers.ro/12-enigma

Voi ati gasit enigma?