Instalația artistică participativă și comunitară, parte din proiectul TRANZIȚIE: Călătoria Eroului, inițiat de Asociația Macaia, își propune să pună în relație fenomenul de bullying cu consumerismul și cu anxietatea climatică.

Aceasta reunește povești din comunitate legate de bullying, colectate în cadrul unui Open Call derulat în perioada proiectului dar și obiecte semnificative pentru poveștile personale despre bullying și despre copilărie și adolescență. Participanții la instalația o pot completa, adăugând propriile povești trăite sau văzute despre bullying, nedreptate, frici și excludere.
Instalația parcurge probleme de ordin social și psihologic cu care copiii și adolescenții s-au confruntat și continuă să se confrunte, dar și felul în care acestea s-au modificat în timp, accentul fiind pus pe felul în care capitalismul aflat în continuă ascensiune afectează relațiile interumane și valorile pe care ni le construim când suntem mici.
Instalația este compusă din: 6 povestiri scrise de actrița-dramaturgă Ana Sorina Corneanu, interpretate de aceasta, Alina Tofan și Mara Căruțașu, cu ajutorul suportului sonor și muzical realizat de Ștefan Blănică. Acestea creează instalația sonoră ce va însoți traseul obiectelor și poveștilor reunite de artista vizuală Larisa Tofan, sub conceptul artistic al Alinei Tofan, inițiatoarea proiectului.
Unde: Pavilion 32, Calea Dorobanților 32, 010573 București
Artiști: Direcție artistică instalație: Alina Tofan, Scenograf: Larisa Tofan, Creație Dramaturgică: Ana Sorina Corneanu,Actrițe: Mara Căruțașu, Ana Sorina Corneanu, Alina Tofan.Sound Designer: Ștefan Blănică
New Media Artist: Marieke Leene
Din iulie 2020 până în prezent, Asociația Macaia, prin colectivul Plastic ArtPerformance Collective, pune în centrul discuției și a explorărilor creative concepte și practici din sfera eco-performance-ului, pentru prima oară în spațiul cultural și artistic românesc. Colectivul curatoriază, concepe și produce creații audio, video, foto și activări comunitare. Proiectul pornește din expertiza și experiența colectivului in demersuri de conștientizare și intervenții culturale din ultimii ani, ducând mai departe arta in spațiul public, co-creată împreună cu comunități locale.
TRANZIȚIE: Călătoria Eroului este așadar continuarea unui demers susținut de educație alternativă, art-terapie și activism artistic ecologic, canalizând aceste experiențe înspre o problemă complexă, arzătoare și care necesită o abordare multifațetată și empatică.
TRANZIȚIE: Călătoria Eroului este un efort complex și susținut de a oferi tinerilor care se confruntă cu acest fenomen o voce și un instrumentar psihologic, social și artistic de care să se poată folosi pentru a-i gestiona și combate nu doar efectele, ci și rădăcinile.
> Site: https://www.plasticartperformance.com/
> Portofoliu internațional de activitate: https://www.plasticmemoriesirisipa.ro/…/PLASTIC-ART…
> Asociația: www.macaia.ro
Intrarea la eveniment este liberă.
Leave a comment