Cu totii am avut acele vise copilaresti, ce nu pareau sa aiba vreun loc de inceput, si nici starsit.

La primul rid deja iti dai seama ca nu mai esti sunt copil de mult, si toate visele tale s-au scurs prin fisurile timpului. Poate ca si ti vroiai sa faci inconjurul lumii intru-un balon precum eroii din cartile copilariei, dar totul s-a strans si incuiat, ca o gramada de lucruri fara folos in cutia trecutului, pe care sta scris cu litere mari: VISE COPILARESTI.

Eu inca mai a vii dorintele copilariei-cutia trecutului nu are inca lacat. Le-am redesenat si le-am pus pe lista lucurilor de facut macar odata in viata.

Cea mai veche amintire este cu dorinta de avea un urs panda in gradina. Nu mai stiu unde vazusem sau citisem despre specia lor, dar vroiam un ursulet acasa. Mama m-a convins totusi ca nu e o idee prea buna: nu-l putem creste pentru ca ursii panda mananca doar bambus, iar la noi nu creste bambus, si s-ar putea nici sa nu-i placa, ca ursuletele s-a nascut undeva departe in China, si s-a obisnuit acolo.

Apoi a venit idee unui casute in copac care a durat multi ani: vroiam un spatiu ascuns intre crengi in care sa-mi adun lucruri, poze, carti, si tot ce adunam de prin expeditile de peste dealuri: pietre, frunze, flori. Avea sa fie doar a mea, si eu sa am cheile.  Raspunsul la intrebarea de ce nu se poate sa construim o casa in copac au fost de natura tehnica: copacul de nu e destul de mare, nu o sa reziste lemnul la ninsorile puternice.

Si apoi veveritele, acele animalute dragute care se sperie cand orice suflare umana se apropie de ele. Tot timpul am vrut sa implanzesc una, sa o giugiulesc si sa-i dau sa manance. Acum abia reusesc sa le prind in fotografii, mai am de asteptat pana una o sa ma lase sa pun mana pe ele.

Iar visele copilaresti nu s-au oprit aici si altele mai traznite au venit, toate izvorate cu mintea mea si a unui verisor inventiv: sa bagam o teava uriasa in pamant sa vedem unde se opreste (in acele vremuri nu prea stiam cum stat treaba cu scoarta terestra si nucleul pamantesc), sa urcam pe nori, sa zbura printre stele, sa mergem in salbaticie si sa fotografiem animalele. Un fel de live streaming din pajistile alpine.

Pentru ca visele raman mici ca si hainele, le-am redesenat, si nu am renuntat: un urs panda nu voi putea avea, dar in China sigur il voi vedea. Casa mea in copac cu siguranta va exista, iar prin lume voi colinda: ursi si vulpi voi fotografia.