Pe 17 mai la Casa gazelor Naturale din Medias (in sala de conferinte a muzeului cu pricina) are loc lansarea volumului Sperante pe cartele, carte coordonata de domnul Mircea Hodarnau .
Povestea a inceput cand domnul Hodarnau a cunoscut patru tineri din orasul Medias care s-au impotrivit regimului ceausist, si au platit pretul pentru indrazneala lor: o condamnare intr 5 si 15 ani. Dupa ce le-a ascultat dezvaluirile, le-a propus ca colaboreze impreuna pentru a scrie o carte.
Pentru ca treaba asta cu regimul comunist inca imparte Romania in doua, ramane totusi si astazi un subiect controversat. M-am nascut in 88, deci nu am trait perioada, dar am trait lipsurile anilor “90 care au fost clar o continuare fireasca a perioadei.O asa zisa perioada de tranzitie, care parca continua si astazi. Imi pare mie sau traim un fals capitalism, nici macar capitalism si comunism ca in China; e o pseudo economie de piata, cu oligarhi ca in antichitatea greaca, cu impuneri, cu cenzurarea asa zisei prese, cu frica de a vorbi. Bine macar ca putem sa trecem liberi granitele. Mai ca suntem incurajati.
Nu pot scrie despre ceva ce nu am trait, dar pot povesti din vorbele altora. Ca sa scurtez era un fel de feudalism modern; nu aveai proprietate, si trebuia sa muncesti ca dai la partid; ca sa iti construiesti casa trebuia sa dai o vaca sau un porc la partid. Ai mei erau tarani, deci dusmani de groaza ai idealului socialist. Cei care erau sus-pusi formau asa o casta, avand acces la mancare, portocale, si covoare.
In orasele mari era bine. La sate nu prea. Taranii nu hraneau pe presedintele de atunci Ceausescu, ci pe subordonatii sai, care erau adevarate hiene. Orice act faceai trebuia sa dai mita in natura: fasole, gaina, iepure, ca doar traiai la tara, si aveai, de parca gainile se nasteau si cresteau singure pe camp, fara nici un ajutor.
Din punctul meu de vedere, comunismul a fost o utopie. Noi nici n-am apucat sa scapam de el, ca lumea deja s-a plictisit de capitalism. Oare ce joc al mintii ne mai asteapta?
