• Noaptea Cărților Deschise 2023

    Editura Litera adună an de an cea mai mare comunitate de cititori din țară pentru a celebra bucuria lecturii cu o ofertă premium exclusivă, în ton cu importanța evenimentului, care să mobileze rafinat și inteligent până și cele mai pretențioase biblioteci. Noaptea Cărților Deschise înseamnă întâlniri cu literatura de top, dar și șansa apartenenței la o comunitate exclusivistă de cititori obișnuiți să fie mereu conectați la ce e nou și la ce e de neratat pe rafturile lumii.

    pe-23-aprilie-editura-litera-te-invita-la-o-noua-edi-ie-noaptea-car-ilor-deschise

    Ajuns la  cea de-a 11-a ediție, Noaptea Cărților Deschise este un eveniment marca Litera, care are loc anual în luna aprilie, începând din anul 2013. La inițiativa UNESCO, din 23 aprilie 1995 întreaga lume celebrează Ziua Internațională a Cărții și cea a Drepturilor de Autor, aducând astfel omagiu unora dintre cei mai importanți creatori de imagine și emoție literară: William Shakespeare și Miguel de Cervantes y Saavedra.

    E o reverență culturală și livrescă pe care cititorii de pretutindeni o fac autorilor care le prilejuiesc întâlnirea cu alteritatea, cu un celălalt ascuns într-o poveste. Editura Litera se alătura, prin acest eveniment, bibliofililor de pretutindeni.

    Sponsorul evenimentului: FAN Courier

    Despre Editura Litera

    Editura Litera are 33 de ani în editarea de carte. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, a editat 9000 de titluri, într-un tiraj total de peste 50 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea catalogului editorial, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.

  • Cercetașii României

    În tematica dedicată promovării educației tineretului din România, Romfilatelia introduce în circulație joi, 20 aprilie a.c., emisiunea de mărci poștale Cercetașii României, alcătuită din 2 mărci poștale cu valorile nominale de 2,90 Lei și 11 Lei și respectiv un plic prima zi și un set de cărți poștale maxime pentru iubitorii de maximafilie.

    www.romfilatelia.ro

    sursa: www.romfilatelia.ro

     

    Cercetășia (o activitate organizată sub coordonarea și îndrumarea unei organizații a cercetașilor), are o cunoscută și evidențiată tradiție în România. Centenarul acestei activități a fost sărbătorit în țara noastră în anul 2013, amintind faptul că în vara anului 1913, câțiva elevi de la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București au constituit primele patrule de cercetași, experimentând cercetășia în Munții Bucegi.

    Oficial, Asociația „Cercetașii României” s-a înființat la data de 12 mai 1914. Beneficiind de sprijinul  nemijlocit al Regelui Carol I, al principilor Ferdinand și Carol, organizația cunoaște o dezvoltare vizibilă, reușind ca în anul 1916 să însumeze peste 9000 de cercetași grupați în 34 de legiuni și 56 de cohorte.

    Ghidat de cele 10 Legi ale Cercetașului,  fiecare membru trebuie să aibă în vedere, între altele, iubirea de țară, ajutorarea semenilor, ocrotirea naturii și faunei, respectul pentru părinți și profesori, dorința de a învăța pentru sine și a învăța și pe alții, să aibă ca obiectiv permanent „cel puțin o faptă bună pe zi”.

    De reținut că deviza cercetașilor români este GATA ORICÂND! (adaptarea motto-ului Be prepared al lui Sir Robert Baden-Powell, fondatorul Mișcării Cercetașilor).

     Emisiunea va fi disponibilă de joi, 20 aprilie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în online:  http://romfilatelia.ro/store/.

     

    Despre Romfilatelia

    Romfilatelia este societatea specializata in emiterea si comercializarea marcilor postale romanesti, precum si a produselor filatelice speciale. Existenta noastra este dedicata atat dezvoltarii prestigiului si studiului filateliei romanesti, cat si constientizarii valorilor Romaniei pe plan intern si international.

  • Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii

    Târgul „Vin Floriile cu Soare și Soarele cu Florii” se va desfășura în zilele de 8 și 9 aprilie 2023  in curtea Muzeului Satului din Bucuresti. În afară de tradiționalul târg al meșterilor populari, vor avea loc diverse activități: lansare de carte, demonstrație de pictat ouă de Paști, demonstrație de bătut toaca, spectacol de pricesne și multe altele.
    337152132_930017571380878_1704829138425247063_n
    Pe Scena Dumitra vor evolua artiști și ansambluri de muzică populară românească precum Ion Crețeanu, Narcisa Băleanu, Florin Pârlan, Maria Băndoiu, Gabriel Dumitru, Florin Ologeanu, Ansamblul Fluierașii de la Merișani, Ansamblul Acidava, Ansamblul Călușarii, Fanfara Telciu.
    Cei interesați de povești vor putea participa la atelierul de storytelling organizat de autoarea Cristina Andone, membru al asociației De Basm. Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România și unul dintre cei mai titrați autori de cărți pentru copii.
    Deoarece ne vom afla cu o săptămână înaintea Sărbătorilor pascale, Părintele Gruia Mihail Zamfirescu  va vorbi despre semnificația Paștilor, cel mai important praznic din calendarul creștin. Duminică, 9 aprilie, începând cu ora 9:00, la Biserica Turea din Satul Nou va avea loc Sfânta Liturghie de Florii.
    În cele două zile ale evenimentului, între orele 9:00 și 19:00, meșterii populari vă fi prezenti pe aleile muzeului cu obiecte de artizanat.
    Mai multe detalii, aici: https://muzeul-satului.ro
  • Hanami 2023

    Anul acesta vom admira  florile de cireș, în Grădină Japoneză din Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău) la a-IV-a ediție  Hanami 2023, ce va avea loc sâmbătă, 8 aprilie 2023,  intre orele 12.00-14.00.
    339290603_1276301033097209_8840013541855749042_n
    Călătoria în lumea fascinantă a Japoniei  va avea ca obiective: ceremonia ceaiului, atelierele de origami, ateliere de caligrafie, toate sub ritmul tobelor japoneze, mânuite de membrii trupei “Kodama Taiko”, iar cei care vor dori, vor avea ocazia să probeze yukata, kimono-urile ușoare de vară.
    Organizatori principali: Ambasada Japoniei în România şi Primăria Municipiului Bucureşti
    Colaboratori:Asociația Chado Urasenke Tankokai România, Asociația Chado Urasenke Tankokai România-Luminiș, Asociaţia Japonezilor din România, Asociaţia Română de Kendo, Asociaţia Română de Kyudo, Centrul de studii japoneze al Universității din București, Centrul de studii japoneze ASE, Centrul de Studii Româno-Japoneze “Angela Hondru” – Universitatea Româno-Americană, Colegiul Național “Ion Creangă”, EAST EUROPEAN COMIC CON, Haramichi.ro, JTI, Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”, Școala Japoneză din București, Tenshin, Universitatea Crestină „Dimitrie Cantemir”, Universitatea Hyperion.
    Eveniment organizat cu sprijinul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.
    *Intrarea este liberă!
    *În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi anulat. Anunțul privind anularea evenimentului se va face pe pagina de Facebook a Ambasadei Japoniei:Informații suplimentare:
    https://www.ro.emb-japan.go.jp/
    #embassyofjapan
    #sakura
    #sarbatoareaprimaverii
    #ALPAB
  • Muzeului Hărţilor aniversarea de 20 de ani

    Cu prilejul aniversării de 20 de ani de la inaugurarea Muzeului Hărţilor, în fiecare zi din perioada 5 – 9 aprilie 2023, muzeul oferă intrare gratuită tuturor vizitatorilor.
    339992599_770727177608934_3378968247597642196_n
    Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi (MNHCV) din Bucureşti este printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume.
    Deschis pentru public în aprilie 2003, găzduit într-o frumoasă vilă interbelică, Muzeul Hărților a devenit în ultimii ani o instituție atractivă pentru toate tipurile de public. Prin prezența inserțiilor interactive în cadrul expunerii permanente (AR – Realitate Augmentată, puzzle-uri și cărți ce pot fi lecturate pe parcursul vizitei), muzeul a reușit în anul 2022 să își dubleze numărul de vizitatori. În perioada ianuarie-martie 2023 s-au înregistrat de trei ori mai mulți vizitatori decât în aceeași perioadă a anului trecut.
    Muzeul Hărților își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă.
    #gratuit#aprilie#hartivechi#aniversare#20ani#muzeu#muzee#MuzeulHartilor#Bucuresti#Romania
  • OWR16 I Reciclăm, respirăm

    Auzim prea des că Bucureștiul este una dintre cele mai aglomerate și poluate capitale din lume. Că noxele ne iau ani din viață. Că gunoiul o să ne îngroape. Și dacă vrei să schimbi ceva, nu știi de unde să începi și nici nu poți măsura impactul acțiunilor tale, așa că fiecare abandon contribuie la împlinirea profeției. Sunt totuși lucruri mici pe care le putem face și le putem și cuantifica, iar colectarea selectivă corectă și reciclarea sunt cele mai la îndemână.
    337130716_168034036101271_8033052359082897360_n
    Într-o sesiune aplicată vor fi prezentate cele mai frecvente greșeli pe care le facem când pregătim gunoiul pentru reciclat (tu speli sticlele și peturile, de exemplu?) și cum arată infrastructura Bucureștiului din acest punct de vedere.
    OWR  are si o provocare: vino cu cel puțin un ambalaj sau un produs în privința căruia nu ești sigur cum (și dacă, eventual unde) si vei afla raspunsul. Atelierul va fi sustinut de Adriana Gheorghe, specialist în managementul deșeurilor și manager de comunicare în cadrul Asociației Ecoteca, unul dintre primele ONG-uri verzi din România (activ din 2010) și printre puținele ONG-uri specializate în managementul deșeurilor, economie circulară și impact climatic.
    Ecoteca se ocupă de aspectele tehnice ale gestionării deșeurilor (legislaţie, proceduri, module de operare, management date și transparență) și se implică în politici publice privind impactul climatic, economia circulară și administrarea corespunzătoare a deșeurilor.