Care-i ultimul gest frumos pe care l-ai facut? Asa suna provocarea lansata de Constantin si Blogal Initiative in lumea 2.0.
Parca ne-am obisnuit sa fim mai buni doar de Sarbatori (stiti zicala: De Craciun fii mai bun), ca in restul anului ne putem intoarce la pacatele si obiceiurile noastre proaste. Gesturile frumoase se impart in cele facute pentru tine, cat si pentru cei din jur. Cum in acest articol egocentrismul isi depaseste faza, sa ne gandim si la ceilalti. Nu sunt perfecta, fiind la punctul de echilibru intre bun si rau, acolo unde cred eu ca mai toti muritorii se aseaza.
Treaba asta mi-a dat ceva de gandit, pentru ca totusi ce inseamna un gest frumos? Cum ne dam seama ceea ce am facut noi, a fost perceput asa? Oare raspunsul persoanei cu un multumesc, sau satisfactia noastra de sine.? Si iar ma intorc la egocentrism, si la faptul ca noi ca oameni suntem adesea buni, doar pentru a ne clati orgoliul cateodata murdar.
Imi amintesc ca am citit recent o carte in care scria oamenii care doar se gandesc ca ar putea face niste fapte bune, sau gesturi de atentie, erau mai permisivi cu ei insusi, si doreau cumsa sa se rasplateasca singuri, desigur nu facusera nimic, doar se gandisera la asta. Adica daca ai ajutat o fata in tren sa-si ridice bagajul inseamna ca meriti trei beri in loc de una? Sau ca fata, daca ai ajutat o batranica cu o sacosa, asta te face sa iti doresti sa te rasplatesti cu o ciocolata in plus pe langa desertul obisnuit? Oare ajutam ca sa fim ajutati?
Asa ca fac acum o diseminare cognitiva pentru a descoperi un gest frumos pe care l-am facut, neasteptand vreo rasplata matariala, omenesca, spirituala, sau divina. Doar din motive: pentru ca suntem oameni, si nu reusim tot timpul sa ne iasa perfect toate. Lasand la o parte filozofia ajutorului reciproc, ultimul gest dragut pe care l-am facut zic eu fara sa ma gandesc la o posibila rasplata, a fost acum 2 saptamani intr-o dimineata cand am plecat din timp ca sa imi cumpar bilet Ratb. Ma pregateam sa merg la un curs de public speaking, iar sosirea participantilor era asteptata intre 08:30 si 09:00, dupa aceea incepand cursul. Pentru nu imi place sa intarzii, m-am pornit mult mai devreme. Odata ajunsa la punctul ratb era un domn cu un copil care trebuiau sa ajunga undeva, si era urgent sa schimbe abonamentul copilului. Am zis hai ca-l las, ca asa e timp destul, si tramavaiul vine repede, si ajung ca viteza luminii. Insa treaba functionareasca, au trecut mai bine de 10 minute pana i s-a facut copilului abonament, si deja era o coada teribila in spate, si lume revoltata, ca merg la munca si stau de 10 minute si nimic nu se intampla. In spatele meu o doamna se indeasa in fata, spunand ca ea se grabeste la munca, si trebue sa-si ia bilet. Desi la munca cand mergi, de regula iti cumperi un abonament. Dar nu judec. Eu eram in partea stanga, iar doamna in partea dreapta. Cand termina domnul cu biletul, sare in fata mea, fara sa intrebe si-si cumpara biletul cu ardoare. Doar ma uit insistent si vreau sa imi dau seama daca are ochelari de soare, sau ochelari de cal, avand in vedere ca nu vede oamenii de langa ea. Intr-un sfarsit isi cere scuze ca a intrat asa in fata, dar se grabea. Eu ii raspund: pai da, v-am lasat,ca asa va grabeati la munca.
Gestul frumos de aici a fost unul trilateral: fata de doamna cu pricina, eu avand agresiunea in sange imi statea pe limba sa o injur de toate neamurile, incepand cu triburile neolitice pana in prezent, fata de oameni de acolo, ca totusi nu vroiam eu sa le stric zenul asa inclinat; si inca o data un gest frumos si fata de mine, insemnand ca am tacut. Pentru ca mergeam intr-un loc in care invatam public speaking, si momentul acela era de fapt decisiv. Un speaker vorbeste cand trebuie, si tace la fel.
