• Noaptea Cercetătorilor Reconnect 2023

    Ca în fiecare an, la sfârșitul lunii septembrie, Noaptea Cercetătorilor, aduce cercetătorii în fața noastră pentru a vorbi despre proiecte inovatoare și de a populariza subiecte importante din zona științifică. Anul acesta, pe 29 și 30 septembrie,  evenimentul va avea loc în  20 de locații din întreaga țară, cu experimente și activități interactive, de concursuri și prezentări științifice.
    377551370_612691074396380_288427006549605188_n
    Tema centrală a acestei ediții este „Research for Health”, aplicațiile științei și tehnologiei pentru sănătate. Cercetători care reprezintă zeci de institute și universități și care dezvoltă soluții pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător vor fi prezenți în întreaga țară pentru a vorbi cu cei mici și cei mari.
    Aflat la cea de-a treia ediție la Timişoara, Târgul de ştiință şi tehnologie implementat prin proiectul ReCoNnect – Research for Health se uită în acest an la eforturile pe care ştiinţa le depune pentru a oferi planetei un viitor mai verde. Evenimentul va avea loc sâmbătă, în data de 3o septembrie 2023, între orele 11:00 – 16:00, în Parcul de la Observatorul Seismologic Timişoara, Str. Glad, nr. 59. Vor avea loc tururi ghidate la Observatorul Seismologic din Timişoara, peste 15 activităţi interactive STEAM pregătite de mentorii* proiectelor Ştiinţescu Timişoara 6.0., experimente, demonstraţii, robotică şi programare, magia chimiei, de la tradiţii la inovaţie, o micro grădină mobilă, imprimante 3D, CNC-uri, experimente de fizică şi astronomie, jocuri şi mişcare în aer liber, artă şi comunitate. La care se alătură Ştiinţescu Reşiţa, precum şi parteneri şi prieteni pasionaţi de ştiinţă şi tehnologie din Universul STEAM.
    Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi organizează şi în acest an, în data de 29 septembrie, evenimentul Noaptea Cercetătorilor Reconnect, proiect de anvergură internațională, care se adresează minţilor curioase, oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative. Nu vor lipsi experimentele chimice spectaculoase, demonstrații cu roboți, întâlniri de gradul zero cu polițiști și cu testele lor anti-drog și antialcool, curse cu karturi, motoare termice și electrice, întâlniri medici și specialiști în descarcerare și, nu în ultimul rând, demonstrații artistice, alături de profesorii Facultății de Arte.
    Aflat la prima ediție la Râmnicu Vâlcea, Târgul de ştiință şi tehnologie implementat prin proiectul ReCoNnect – Research for Health se uită în acest an la eforturile pe care ştiinţa le depune pentru a oferi planetei un viitor mai sănătos și mai verde. Evenimentul va avea loc vineri, în data de 29 septembrie 2023, între orele 16:00 – 20:00, la River Plaza Mall (etajul 1). Ziua vine cu demonstrații de aplicații tehnice și prezentări, peste 15 activităţi interactive STEAM pregătite de mentorii* proiectelor Ştiinţescu Vâlcea 1.0 și 2.0. Experimente speciale care să te introducă în lumea roboticii (plăcuțe Arduino, roboței LEGO, ozoboți), a chimiei (vulcani, eprubete colorate, observații la microscop), a fizicii (jocuri magnetice, circuite electrice, rachete propulsate cu paiul de suc), a botanicii și zoologiei, a astronomiei și meteorologiei, a artei digitale, imprimante 3D sau Robotic Process Automation. La care se adaugă parteneri şi prieteni pasionaţi de ştiinţă şi tehnologie din Universul STEAM.
    Noaptea Cercetătorilor ReCoNnect se întoarce și în acest an la Cluj-Napoca, pe 30 septembrie,  între orele 14:00-20:00 la Casino Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central Cluj-Napoca pentru a descoperi cum reușim prin știința și cercetare să facem mediul înconjurător mai sănătos și implicit să aducem contribuții sănătății. Veți putea afla ce riscuri de mediu ne pot afecta sănătatea și cum ne putem proteja de ele.

    Noaptea Cercetătorilor revine în Piața Centrală a orașului Măgurele, între orele 14:00-21:00. Toți curioșii, de la mic la mare, sunt așteptați să descopere lumea fascinantă a științei. Ce veți putea face la Noaptea Cercetătorilor?

    -Veți putea interacționa cu oameni de știință din diverse domenii și afla despre munca lor.
    -Veți putea participa la demonstrații trăsnite și experimente interactive.
    -Veți putea lua parte la concursuri și momente artistice.
    Iată câteva dintre activitățile pe care le veți putea găsi la standuri:
    -Fenomene optice și jocuri cu lumina
    -Demonstrații cu azot lichid
    -Structura materiei și nano-sonde
    -Senzori seismici și cutremure pe alte planete
    -Space Quiz
    Asociația Ținutul Buzăului va găzdui și în acest an, în data de 30 septembrie, prestigiosul eveniment Noaptea Cercetătorilor Reconnect, un proiect de amploare cu relevanță la nivel internațional. Alături de partenerul principal al evenimentului, Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, vom desfășura activități interesante: ateliere de cercetare pentru calitatea apei, dezbateri despre secretul longevității oamenilor din Ținutul Buzăului, ateliere uimitoare despre vulcani si evoluția vieții pe pământ, degustări de produse tradiționale la Târgul Comunal Berca.
  • Festivalul Cultural Latino-American 2023

    În perioada 26-29 septembrie, Muzeul Național al Literaturii Române, Ambasada Argentinei, Ambasada Chile, Ambasada Cubei, Ambasada Mexicului, Ambasada Peru și Institutul Cervantes din București invită publicul bucureștean la cea de-a IV-a ediție a Festivalul Cultural Latino-American. Ca și la edițiile anterioare, programul include o serie bogată de evenimente: de la lecturi publice, proiecții de filme până la concerte și expoziții. Timp de patru zile, Muzeul Național al Literaturii Române devine astfel spațiul simbolic al culturii latino-americane la București.
    382806554_701262112029335_3202813991193754924_n
    În cadrul festivalului, există două zile recunoscute la nivel internațional pe care organizatorii doresc să le sărbătorească împreună cu publicul bucureștean: 27 septembrie – Ziua Internațională a Turismului și 30 septembrie – Ziua Mondială a Traducătorilor.
    Din program:
    Marți, 26 septembrie 2023:
    -ora 19.30,Grădina MNLR, Strada Nicolae Crețulescu 8, concert: Vlad Gălățianu
    -ora 20.00
    Pasărea de Foc, spectacol ritual-flowarts firejuggling, susținut de Andreea Măiastra Aron
    Miercuri, 27 septembrie 2023, ora 19.00, la sediul muzeului, are loc conferință (Cuba) – Elemente ale formării literaturii cubaneze, si proiecția filmului Tio Yim de Luna Marán, 2018, documentar (Mexic)
    Joi, 28 septembrie de la ora 19.00 are loc proiecția filmului Nido de Mantis (Cuba), film ce a primit premiul special al juriului la Festivalul Internațional de Cinema Latino-American (2018).
    Vineri, 29 septembrie 2023
    -ora 18.00:
    Prezentarea Programului Sur – un proiect dedicat editorilor/traducătorilor pentru a încuraja traducerea și publicarea lucrărilor scriitorilor argentinieni, ale căror teme sunt reprezentative pentru identitatea națională (Argentina)
    -Film documentar realizat de Mariana Sipoș: Mario Vargas Llosa: autograf pentru mileniul III
    -Proiecția filmului Las mejores familias (Peru), regizor: Javier Fuentes León
  • Canapeaua Roz

    CANAPEAUA ROZ este o campanie de informare desfășurată într-un spațiu public cu vizibilitate – în acest an, ParkLake Shopping Center – ce include discuții cu specialiști, transmise live în social media, articole despre prevenire, diseminare de flyere cu informații despre cancerul de sân și imagini reprezentative, totul în jurul canapelei ROZ, culoarea-simbol pentru cancerul mamar.

     

    362250292_311125067949014_7702348249576358425_n

     

     

    Evenimentul CANAPEAUA ROZ – „Ce știm și ce nu știm despre cancerul de sân”, aflat la a II-a ediție, se concentrează în acest an pe mesajul „el nu alege. TU, DA!” – Cancerul de sân nu te definește, ci forța și curajul tău o fac – fă-ți screeningul la timp și rămâi puternică! Scopul este o discuție deschisă despre prevenirea, diagnosticarea și lupta împotriva cancerului mamar.

    Evenimentul este organizat în perioada 27-29 septembrie, în incinta ParkLake Shopping Center, și reprezintă o inițiativă a trei organizații non-profit din România. Reprezentanți și invitați ai Asociației R.O.Z. (Răbdare, Optimism și Zâmbet), ai Asociației „Sănătate pentru Comunitate” și ai Asociației „Împreună pentru Viață” vorbesc, pe canapeaua roz, despre importanța depistării precoce și tratării adecvate a acestui tip de cancer. Spațiul dedicat se va transforma într-un spațiu ROZ deschis pentru pacienți, medici, jurnaliști sau oameni care nu s-au confruntat niciodată cu un diagnostic oncologic.

  • ARCHY FEST

    Între 29 septembrie și 1 octombrie  are loc Festivalul de Arhitectură ARCHY FEST pe strada Edgar Quinet.Proiectul propune aducerea arhitecturii în stradă, precum și conectarea comunității profesionale cu publicul local, consumator al spațiului construit arhitectural.

     

    364799443_128674903629659_2408699543565265513_n

     

    Evenimentul este organizat de către Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” și co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023.
    Mai mult, se dorește o prezentare interactivă a profesiei de arhitect, care să ofere bucureștenilor posibilitatea de a dialoga cu specialiști ai domeniului.
    În cadrul festivalului vor fi prezenți reprezentanți ai Facultăților din UAUIM, ai organizațiilor profesionale, asociații de profil, birouri de arhitectură, obiecte create de către arhitecți (fashion, design, ceramica, etc), zone în care copiii vor afla despre arhitectură, concerte, DJ, foodcourt si zona de bar – toate pregatite special pentru un weekend plin de creativitate și distracție.
    Parteneri – Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România, Uniunea Arhitecților din Romania, Fundația Cărturești, Asociația Arhitecților de Interior din România AAIR, De-a Arhitectura, SG Studio S.R.L. – editor al publicațiilor Zeppelin și e-zeppelin.ro, Liceul “Dimitrie Paciurea” București, S.C. Societatea Spațiul Mesteshukar Butiq S.R.L., Poster S.R.L., Cabinet S.R.L., The Nose Advertising.

  • Zilele Bucureștiului la Casa Artelor Dinu Lipatti

    Casa Artelor Dinu Lipatti  organizează sâmbătă și duminică, 23 și 24 septembrie 2023, între orele 18:30 -22:00, la cea de-a V-a Ediție a „Zilelor Bucureștiului” la Casa Artelor Dinu Lipatti, un eveniment cu intrare liberă, care va avea loc în Saloanele și Curtea Casei legendarului pianist și compozitor Dinu Lipatti, care s-a născut în București și a ajuns printre cei mai mari muzicieni ai lumii încă din timpul vieții și a devenit un Simbol al Patrimoniului cultural românesc.
    380543522_746608250812986_2144242937371142192_n
    „Zilele Bucureștiului” este un eveniment marcat anual de Casa Artelor Dinu Lipatti, instituție dedicată Culturii clasice românești și universale, care își are sediul în Casa Familiei Lipatti, o clădire istorică proiectată de marele arhitect Petre Antonescu.
    Pe parcursul celor două zile, publicul este invitat să se bucure de expozițiile în aer liber „Dinu Lipatti – Viața și opera” și ”Casa Artelor Dinu Lipatti 2018 -2023” despre Misiunea de promovare națională și internaționala a compozitorului și interpretului Lipatti, precum și despre activitatea bogată pe care instituția o desfășoară de 5 stagiuni în clădirea istorică de patrimoniu, care va fi deschisă spre vizitare pe parcursul întregului eveniment.
    Evenimentul se va încheia cu proiectia Filmului „Lipatti, Ultimul recital”, realizat de regizorul și producătorul francez Philippe Roger în anul 2004, care propune evocarea portretului marelui pianist Dinu Lipatti, în contextul ultimei sale apariții pe scenă. ”Am obținut mărturiile unora dintre cei mai apropiați discipoli ai lui Lipatti, pianistul Jacques Chapuis, auditori ai concertului, printre care Jacques Kreisler (președinte al Festivalului în 1950), biograful artistului – Grigore Bărgăuanu și a fotografului Michel Meusy, cel care a imortlizat în imagini această secvență de luptă și grație” – Philippe Roger.
    Soliștii serii se alătură demersului susținerii Culturii Române, a genialului pianist și compozitor Dinu Lipatti și a activității desfășurate de Centrul Cultural Casa Artelor Dinu Lipatti, participând la eveniment Pro-bono.
    Conceptul evenimentului „Zilele Bureștiului” la Casa Artelor Dinu Lipatti, Ediția a V-a aparține pianistei și regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București.
  • Promenda Operei 2023

    Promenda Operei aduce muzica mai aproape de  tine. Pe esplanada Operei Naționale București de la ora 12.00 se dă startul operei.
    379017004_722360143259493_4714260088067881204_n
    Intre 12:00-17:00 are loc Opera Labirint,  o călătorie sonoră în universul magic al Operei în care veți fi ghidați de artiștii Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess”. Călătoria este regizată de Alexandru Nagy, susținută de PopCola, și va avea loc din oră în oră pe 23 Septembrie în intervalul 12:00-17:00 pe esplanada Operei Naționale București.
    Program de la ora 19:00
    Dirijor: Iurie Florea
    Soliștii, orchestra, corul și baletul Operei Naționale București
    Regia: Alexandru Nagy
    1. Poloneza din opera Evgheni Oneghin de P. I. Ceaikovski – Orchestra Operei Naționale București
    2. Aria “Voi lo sapete, o Mamma” din opera Cavalleria Rusticana de P. Mascagni – interpretează soprana Madeleine Pascu
    3. Aria “Avant de quitter ces lieux” din opera Faust de C. Gounod – interpretează baritonul Alexandru Constantin
    4. Duetul florilor din opera Lakmè de L. Delibes – interpretează mezzosoprana Mihaela Ișpan și soprana Mihaela Stanciu
    5. Aria “E strano… Sempre libera…” din opera La Traviata de G. Verdi – interpretează soprana Marta Sandu Ofrim
    6. Aria “Di Provenza” din opera La Traviata de G. Verdi – interpretează baritonul Ștefan Ignat
    7. Aria “Una voce poco fa” din opera Bărbierul din Sevilla de G. Rossini – interpretează mezzosoprana Oana Andra
    8. Aria “La donna è mobile” din opera Rigoletto de G. Verdi – interpretează tenorul Andrei Petre
    9. “Non ti scordar di me” de Ernesto de Curtis – interpretează tenorul Lucian Corchiș
    10. Cavatina “Largo al factotum” din opera Bărbierul din Sevilla de G. Rossini – interpretează baritonul Iordache Basalic
    11. Adagio, actul II din baletul Spărgătorul de nuci de P. I. Ceaikovski – Orchestra si Baletul Operei Naționale București – interpretează Cristina Dijmaru și Bogdan Canilă
    12. Aria “Vissi d’arte” din opera Tosca de G. Puccini – interpretează soprana Bianca Mărgean
    13. “Te Deum” din opera Tosca de G. Puccini – interpretează baritonul Cătălin Toropoc și Corul Operei Naționale București
    14. Final Tablou Act I din opera Bal mascat de G. Verdi – interpretează tenorul Daniel Magdal, soprana Mădălina Barbu, baritonul Cătălin Toropoc, basul Filip Panait, basul Iustinian Zetea și Corul Operei Naționale București
    15. Adagio, actul II din baletul Lacul lebedelor de P. I. Ceaikovski – Baletul Operei Naționale București – interpretează Rin Okuno și Robert Enache
    16. Intermezzo din opera Manon Lescaut de G. Puccini – Orchestra Operei Naționale București
    17. Aria “Mon coeur s’ouvre à ta voix” din opera Samson și Dalila de C. Saint-Saëns – interpretează mezzosoprana Sorana Negrea și tenorul Daniel Magdal
    18. Aria “E lucevan le stelle” din opera Tosca de G. Puccini – interpretează tenorul Alin Stoica
    19. Duetul “Udisti… Mira, di acerbe lagrime… Vivrà! Contende il giubilo” din opera Trubadurul de G. Verdi – interpretează soprana Simona Neagu și baritonul Adrian Marcan
    20. Corul “Va, pensiero” din opera Nabucco de G. Verdi – Corul Operei Naționale București și basul Marius Boloș
    21. Aria “Io son l’umile ancella” din opera Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea – interpretează soprana Sorina Munteanu
    22. Aria “Udite, udite, o rustici” din opera Elixirul dragostei de G. Donizetti – interpretează baritonul Vicențiu Țăranu si Corul Operei Naționale București
    23. Aria “Tu che di gel sei cinta” din opera Turandot de G. Puccini – interpretează soprana Crina Zancu
    24. Rondo-ul lui Mefisto “Le veau d’or” din opera Faust de C. Gounod – interpretează basul Leonard Bernad si Corul Operei Naționale București
    25. Aria “Nessun dorma” din opera Turandot de G. Puccini – interpretează tenorul Liviu Indricău și Corul Operei Naționale București

    Experiența Opera Labirint face parte din proiectul Opera Verde al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical “Ludovic Spiess”, care își propune utilizarea și reutilizarea responsabilă a resurselor în beneficiul noii generații de artiști.