Ana Florina

Blog

  • Diverse

    Gusturi din Mexic

    Cand ma gandesc la Mexic imi vin in minte vestigiile si plajele peninsulei Yucatan, mancarea picanta, si deja faimosii mariachii,  cu ale lor palarii largi si amuzante.

    Bucurestiul cosmopolit a facut loc numeroselor magazine cu specific etnic, restaurantelor cu arome ale bucatariilor lumii: mediteraneeana, sud-americana, asiatica. In aceasta epoca a globalizarii gustului, vodca vine din nordul sau estul inghetat, condimentele din India, ceaiul din Sri-Lanka, si nachos pe care le roadem cu salsa atunci cand mergem la un party, sunt preparati dupa o reteta originara din Mexic.

    Poate nu stiati, dar celebra mancare mexicana  are ca repere porumbul, si  chili-ul. De ce? simplu, porumbul este originar din America Centrala, si mi se pare normal sa faca parte din brandul de tara, si cel turistic. Iar chili-ul este pudra din ardeiul iute si foarte iute, asa cum isi mai caracterizeaza mexicanii mancarea. Dar ca sa nu cadem in plasa stereotipurilor, nu toate preparatele mexicane pisca la limba.

    Unele preparate ale bucatariei mexicane incep sa devina treptat parte a clasicelor meniuri internationale: chipsuri cu salsa, nachos, guacomole (pasta tartinabila din avocado), chili con carne, tortillas, fructe de mare. Dintre preferatele mele se enumera: pizza mexicana, acest preparat fusion dintre traditia europeana a pizzei la cuptor si a aromelor Mexicului: legume, boabe de porumb, sos picant.

    Cand vine vorba de mancare internationala, trec peste apetizeri si felurile principale pentru a lasa loc la deserturi mexicane (dulces). Asa am aflat de pe site-ul tesurantului El-Torito din Bucuresti, ca mancarea mexicana e si dulce, nu doar picanta: bananas borachas (banane caramelizate), chipotle brownie (negresa cu chipotle), cheesecake cu mojito, cheesecake cu vanilie si expresso, cheesecake cu mango, tort de ciocolata.

    Ce inseamna chipotle? e jalapeño (ardei iute) uscat si afumat. Sa ne imaginam o prajitura cu aroma de chili. Suna apetisant! Dar cheesecake cu mojito?, e acea bucatica ce face trecerea dintre o masa copioasa si petrecerea de dupa.

    Cum totul trece prin stomac si pe net, am vizitat pagina de facebook El Torito , sa vad daca unde, ce si cum. Sa inceapa fiesta!

     

     

  • Blogal Initiative

    Poveste de iarna

    Un ianuarie geros şi plin de zăpadă într-un sat din Ţinutul Neamţului. O iarnă tipică cu grade minus, şi nămeţi groşi. Eram în anii de liceu, şi urmam de câteva luni programul nesuferit al orelor de dimineaţă.
    În fiecare zi, la ora 5, ceasul plictiselii suna. La ora 7 trebuie să fiu prezentă în banca din spatele clasei, cu manualul deschis, gata de predare. Eu locuiam la 20 km de oraş, şi în fiecare dimineaţă, provocarea mea era să ajung când trebuie la staţia de autobuz. La ora 6 autobuzul pleca din staţie; nici un minut mai devreme, nici o secundă mai târziu; altul nu mai venea. De la mine de acasă erau de parcurs cam 15 minute pe jos în ritm rapid. Pe timp de iarnă făceam 25 de minute.
    Eu la 05: 30 pe stradă; întunericul şoselei devenise cumva banal; nici o licărire de lumină; stelele erau acoperite de norii încărcaţi, iar singurul partener de drum erau reflexiile albe ale zăpezii.
    După vreo 10 minute de mers, remarc la o distanţă cam de 30 de metri departare de mine, o siluetă neagră, subţire, chiar foarte subţire, sveltă, dar cu o atitudine umilă. Avea capul plecat, şi acoperit cu gluga paltonului interminabil. Mergea încet. Părea că nu se grăbeşte. Era timp. Autobuzul pleca peste 15 minute.
    Şi acum mă gândesc cum mă frapau în acele secunde lungimea paltonului, dar mai ales culoarea; îi acoperea gleznele pe întregime; nici măcar încălţămintea nu i se vedea. Comparam ţinuta cu moda trecută a blugilor târâş grăpiş, aceia de se rupeau fiind târâţi pe jos. Parca linia paltonului se unea perfect cu linia gheţii de pe sol.
    Mergeam la pas, şi mă gândeam cine putea să fie; de luni de zile decând făceam naveta nu o mai văzusem. Eram sigură că e femeie; de obicei la ora aceea nu era nimeni pe drum; câinii şi ei dormeau; ca şi oamenii. Adesea trecea câte o maşină grăbită, sau cohorte de căruţe zgomotoase luminate de felinare ce se grăbeau spre case. În rest nimic de remarcat. Doar în două minute îmi jucau rapid în minte toate aceste gânduri. Şi deodată mă trezesc din amorţeala somnului, şi a incertitudinii, şi-mi pică fisa: e prietena mea Ana, o fi plecat de acasă mai devreme. Tot timpul eu ajungeam prima în staţie, mai ales că dânsa şedea la trei minute de locul de unde luam autobuzul. Ea poartă un palton negru şi lung; ea trebuie să fie. Iar atunci cuprinsă de forfota gândurilor, încep să alerg, chiar dacă pe jos era zăpadă şi gheaţă; apoi încep să strig după ea: Ana, Ana, asteaptă, aşteaptă. Ana nu se întoarce. Parcă nici nu mă aude. Eu continui să alerg, şi să strig. Nici într-o jumătate de minut paltonul negru dispare în mod bizar. Eu mă opresc. Unde o fi dispărut? Mai merg câţiva paşi. O fi intrat într-un con de umbră. Strada nu e luminată, şi poate nu o văd. Mai strig odată, mai strig de două ori. Nimic. Minutul trece. Deodată în acelaşi loc apare o siluetă alba, parcă era un spirit fără corp. Nu zic nimic. Vreau sa spun ceva dar nu pot. Doar gândesc, şi vorbele rămân în minte. Silueta acum albă, s-a transformat dintr-dată într-o pată de lumină, şi dispare la fel de rapid. Eu nu mai înţeleg nimic. A fost cineva aici sau nu? Sau am visat. O nalucă? Vreo iluzie a zăpezii ! O fi fost moartea cu spatele?.Nu am dormit bine azi-noapte şi încă visez?. Oare e totul real?, sau e doar un vis, din care nu m-am trezit încă.
    Mă uit în jur; aceaiaşi lumină puternică albă a zăpezii. O linişte suspectă în jur. Îmi fac curaj şi merg mai departe. Mai erau 10 minute şi trebuia să vină autobuzul. Trecuseră doar cinci minute, şi parcă atât de multe se întâmplară. Îmi continui drumul gânditoare, şi într-un sfârşit ajung. Staţia de autobuz goală. Zic în sinea mea. ,,Ana nu a ajuns încă. Sunt curioasă dacă vine. Trebuie să ajungă deja. E fără 5 ceasul. “
    O văd că vine agale. Nu purta paltonul acela lung şi negru. Venise îmbrăcată cu ceva vesel. Avea o geacă scurtă portocalie, cu un fes şugubăţ. Era binedispusă poate. O priveam aşa îngrijorată, şi mă gândeam la ce se întamplase cu 10 minute în urmă. Oare să-i spun?
    Se apropie de mine, iar apoi mă salută ca în fiecare dimineaţă. Mă priveşte, şi îmi spune tăios: ce ai fată, araţi de parcă ai văzut o fantomă. Eşti albă la faţă. Îţi este rău? Mă uit la ea şi îi răspund cu un zâmbet poate sugestiv: ,,Crezi?”. Se uită la mine şi râde. Eu la fel. Îi zic că sunt obosită, că nu am dormit bine. Din acel moment m-am hotărât să nu-i spun nimic. Sincer nici nu ştiam cum să încep. Orice aş fi spus în acele momente, nu m-ar fi crezut. M-ar fi privit oacheş, şi zâmbind cu un subînţeles sceptic, mi-ar fi zis: ,,tu sigur ai băut ceva când ai plecat de acasă, ca să te încălzeşti. Sau ai visat cu ochii deschişi. Am citit pe internet. Să ştii că se poate. Oamenii de ştiinţă au făcut studii.
    E ora 6 fix. Se apropie Chioara. Asa i se spune ratei care de zeci de ani duce în spate neobosită elevi şi muncitori deopotrivă, la ora dimineţii. În trecut autobuzul lumina doar cu un far, şi aşa îi rămăsese denumirea, chiar dacă maşina mai fusese schimbată între timp. Vedeţi voi, oamenii cresc, timpurile se schimbă, dar la noi poreclele rămân.
    Mai sosiseră oameni în staţia de autobuz. Ne-am urcat cu toţii în rată. Ca în fiecare zi era mare aglomeraţie, dar cu mult chef de vorbă. Oamenii sunt glumeţi, şi plini de viaţă. Parcă nu le pasă de nimic. Eu tac. Dacă ar ştii ei ce umblă prin mintea mea, ce-ar zice oare?
    Ana mă întreabă din nou: ,,Sigur n-ai păţit nimic? Esti aşa gânditoare”. Am un test” , eu îi răspund. Şi tot priveam indiscret haina portocalie, şi mi-o imaginam pe Ana îmbrăcată în paltonul acela lung şi negru. Prind curaj, şi o întreb: ,,Ştii tu, paltonul acela al tău lung, negru, nu-l mai porţi?”. Ana îmi răspunde: E frig acum de palton. Aştept luna februarie să se mai încălzească. Trec câteva secunde. Apoi mă întreabă surprinsă: ,,Dar ce te-a apucat să mă întrebi de palton. Vrei să îţi cumperi şi tu unul?.” Îi zic că da. Dar nu m-am hotărât la culoare.

    În ianuarie, Editura Univers sărbătorește luna Enigma, luna dedicată colecției de cărți polițiste și thrillere, una dintre cele mai vechi serii ale editurii: concursuri, mistere de dezlegat, informații atractive despre cărțile, autorii dar și cititorii Enigma, oferte și reduceri. Mai multe detalii găseşti aici: http://www.edituraunivers.ro/12-enigma

    Voi ati gasit enigma?

  • Diverse

    Mancarurile lumii

    Printre rezolutiile noului an, s-au numarat si multe cu rezonanta digestiva: mai multe legume, fructe, salata in fiecare zi, si variatate; sa gatesc saptamanal ceva nou, sau macar sa schimb un ingredient. Treaba venita din dorinta de a varia un meniu stabil, clasic, si conservator.

    O da, acel moment in care ai manca ceva, dar nu stii ce. Snitele tot am avut, piure iar, de mamaliguta n-am chef, iar sarmale, salatele astea parca sunt la fel, supa si iar supa, si totul devine fad si neapatisat. Cred ca asa s-a dezvoltat aceasta insiruire de restaurante cu specific prin orase: foame+lipsa de timp=pofta de ceva nou. Asa ca prin Bucuresti sunt multe restaurante cu specific: romanesc-rustic, mediteranean, asiatic, pizzerii, fast-food-uri, cofetarii, chiar restaurante raw-vegan. Si cum ziua e prea scurta, si ne este foame de prea putine ori pe zi, cineva a avut ideea livrarii mancarii proaspat gatite. Si asa aromele intregii lumi poposesc la noi in farfurie.

    Intrigat, curios, flamand? Pe foodpanda.ro sunt adunate restaurante, fast-food-uri si firme de catering care livreaza papa-bun oriunde. O selectie rapida: oras, punct de reper(sector, strada), insiruire cele mai apropiate locatii in care se fierb bunatati. Si cand foame e mare, cu cat e mai rapida livrarea cu atat mai bine.

    Pana cum cand a fost vorba de mancare livrata am ales clasicul: gratar, si pizza. Dar as incerca si ceva cu gust exotic. Cum o fi mancarea asta vietnameza: orez, legume, pui-suna standard; dar la sectiunea deserturi din meniu, surprind specialitati a caror gust papilele mele gustative nici nu-l pot ghici: ananas prajit cu miere, sau banana prajita cu ou, faina, miere, si scortisoara. Un fel de snitel dulce, ar spune nestiutoarea de arta gastronomica din mine.

    Cea mai apetisanta imi pare mancarea indiana, desi e cam flavoured, ca sa nu zic chiar picanta. Pe frigul asta, amestecul de condimente chiar pune circulatia in miscare: ghimbir, cardamon, dar si galuste cu lapte, si poate si o inghetata la primele raze de soare.

    Mi e pare tare faina ideea celor de la Food Panda, de usura accesul la mai multe locati, putand astfel sa comanzi mâncare de la mai multe restaurante dintr-un singur loc: intrii odata, si comanzi pentru toata lumea. Daca accesul la calculator nu este pentru toata lumea, Eventual, poti sa instalezi aplicatia Food Panda (e dispnibila momentan in Google play), si incarca asa. Nici nu stii de unde sare ursul, cu pranzul. logo

  • Ce face Florina

    Punem 2015 la treaba

    Anul acesta punem zilele la treaba. Ca tot e prima zi din 2015 si e moda rezolutiilor, sa schimbam traseul clasic al tintelor pentru nou an.

    Toata lumea vrea sa manance mai putin si mai sanatos, sa faca mai mult sport, si sa devina niste ei mai buni. Cum schimbarea inseamna vointa si transpiratie, oameni buni lasati viciiile la locul lor daca asta va aduce bucurie; schimbarea trebuie sa aiba loc daca tu o doresti, nu impusa de moda si societate.

    Eu vreau o astfel de schimbare; de oricat de multe harti strategice, agende, motivation quotes, si alte cuvinte acum in tendinte pentru inceputul de an, m-as agata, oricum voi face cum vreau eu. Cafea tot o sa beau, la dulciuri nu o sa ma abtin, paste cu branza o sa mananc, si pizza de cate ori o sa am ocazia.

    Daca optimismul talamb nu ma caracterizeaza, eu sa astern eu acilisea cateva rezolutii care imi par interesante si apetisante in acelasi timp: provocari zilnice, saptamanale, si lunare. Unele imi plac, vreau sa le dau curs, pentru unele poate la anul.

    rezolutii-2015
    Provocari zi de zi. Ca sa incep cu o gluma buna cea mai mare provocare daca locuiesti in Bucuresti este sa mai poti respira in metrou, si inca sa mai respiri dupa ce iesi. Dar asta e o alta poveste.

    Sa facem in fiecare zi ceva fain, asa de pus in jurnal, sau in albumul foto: o poza la ceva ce ne surprinde, ceva legat de specificul unei zile, sau pentru ce esti recunoscator.

    Scrie! Scrie in fiecare zi in jurnal, in carnetelul cu vise, scrie o pagina pentru viitorul tau roman, posteaza zilnic ceva pe blog.

    Toata lumea la plimbare? Sa mai si mergem pe jos, sa urcam pe scari, sa dam o tura de parc.

    Pentru ca 99% din ceea ce ne inconjoara este economie, un asa zis budhet tracker ar trebui pus la punct. Suna asa pretentios si corporatist dar nu e. Alegi: clasic cu un carnet si un pix, sau deschizi un fisier excel. Eu as recomanda varianta a doua.

    Apa este esentiala, si vreau sa beau zilnic cel putin 1,5 l de apa. Vara beau mai mult, dar toamna si iarna reduc din consumul de apa.

    Pe undeva in internetul asta mare scrie sa inveti in fiecare zi un cuvant nou. Si ma gandeam asa: anul are 365 de zile. Cum ar fi sa inveti intr-un an o limba straina. Macar un cuvant pe zi daca inveti si tot stii esentialul. Daca la sfarsitul acestui an as stii macar 365 de cuvinte in limba chineza as fi multumita.

    Sa mai vorbim din cand in cand cu noi insine, dar si cu persoane noi. Cum a fi sa vorbim in fiecare zi cu cineva necunoscut? Asa am cunoaste intr-un an mai mult de 300 de persoane. Datorita ingustimii stilului de viata ajunge in 10 ani sa cunoastem si sa vorbim cu aceiasi oameni. Pictisitor zic eu!

    Cum ar fi sa facem in fiecare zi o fapta buna: sa ajutam pe cineva cu un sfat, idee, un covrig. Cea mai buna fapta pentru noi, dar si pentru cei cu care traim in casa ar fi sa ne facem patu, si sa facem curat in casa zilnic, punand in ordina macar un dulap dintr-o camera. Organizare, reciclare, decorare!

    Vorbind despre diete: cresterea consumului zilnic de fructe, legume, si verdeturi este musai. Mie imi plac salatele, doar ca de fructe nu prea ma leg. Salate de fructe mananc vara, toamna-iarna cam un fructe pe zi, ceea ce e cam putin, zic nutritionistii. Si cand zic fructe ma refer la cele proaspete, nu uscate: curmale sau smochine.

    Sport zilnic, orice, fiecare dupa puteri: genoflexiuni, alergat, dans. Muzica ma pune in miscare.

    Acum vin marile provocari.

    Saptamanal vreau sa gatesc un preparat nou, sau sa schimb un ingredient. Sa merg macar o data pe saptamana intr-un loc in care nu am mai fost de mult, sau nu am fost niciodata. Asta e o rezolutie buna ca sa cutreier linistita magazinele 🙂

    Intalnirea la ceai cu vechi prieteni, sa sun o persoana draga aflata la mare distanta odata pe saptamana e un gest frumos si de insemnatate sociala, dar si sufleteasca.

    Nu sunt un fan selfie, dar mi-as face saptamanal o poza sa ma stimuleze sa o mai ard cu sportul. Pentru ca si datul cu aspiratorul arde calorii, curatenia o data pe saptamana it’s a must. Borcanusul cu monezi sta bine la dospit, iar maruntisul creste cu o dobanda invizibila.

    Cultura si invatare continua prin toate modurile. Cum va suna 52 de filme, 52 de carti, 52 de reviste, 52 de melodii, in fiecare an? ca tot vreau sa imi pun la punct limba franceza, intr-un an citind 52 de carti in limba franceza, o sa dudui a la furculision. In orice domeniu as dori sa invat, citind 52 de carti, sau reviste as deprinde cele necesare.

    Provocari lunare?

    Sa imi fac o lista cu lucrurile care imi fac placere si sa fac cate unul in fiecare zi din an.

    Sa ma tin de provocarile zilnice si saptamanale.

    Sa calatoresc in fiecare luna din an: poate pana la sfarsit de 2015 fac turul Romaniei.

  • Ce face Florina

    Borcanul cu multumiri de anul asta

    Cum survolam pe internet am descoperit conceptul borcanului cu multumiri sau greetings jar. Iei un borcan cat mai inspirant cu putinta, si il umblii cu biletele de hartie pe care transpui micile bucurii lucrurile pentru care esti recunoscator in fiecare zi. Apoi la sfarsit de an, rastorni borcanul, si recitesti impresiile lucrurilor si evenimentele care ti-au fost daruite.

    borcanul cu multumiri

    Ce am scos din borcan? Cea mai buna placinta cu dovelac, masaj cu ulei de lavanda, drumetie la bisericie rupestre din Arges, cum am trecum pe un nou domeniu, cartile primite cadou, si tot asa.

    In primele zile ale lunii ianuarie, mi-am ales borcanul si de atunci am tot adaugat multumiri.Recunosc ca de multe ori am lasat senzatia stresului cotidian sa ma conduca, si borcanul meu nu e plin la capacitate maxima, dar anul viitor se compenseaza.

    E normal sa fii constient zilnic de lucrurile frumoase din jurul tau, si un multumesc din inima in tacere, e un cadou pe care il faci Universului, dar si tie.

  • Raftul de beauty

    Gloves in a bottle

    E sfarsit de decembrie, si iarna si-a intrat in drepturi. Nu stiu la altii cum e, dar la noi nu e frig, cat bate vantul. Caciula, fular, manusi, ghete captusite, m-am echipat cum trebuie.

    Iarna, ingriirea trebuie sa vina din toate partile: intern cat si extern. Da iarna trebuie sa consumam multa apa, ceai, sa ne hidratam corect, caci pielea noastra are nevoie de apa. Si cum sezonu iernatic e in plin, m-am adaptat trusa zilnica de cosmetice In functie de temperatura de afara: masca de par be baza de ceara de albine pentru parul dezitratat, balsam de buze, crema de corp, crema de fata puternic hidratanta. Asa am pun mana pe o lotiune de corp complexa ce poate fi folosita si pe fata: Gloves in a Bottle, insemnand ca lotiunea functioneaza ca o pereche de manusi invizibila: te protejeaza de frig, de iritatrea pielii provocata de apa rece. Am folosit-o cateva saptamani, inainte de caderea masiva de zapada, pentru a-mi repara pielea dezitratata de la coate 🙂 Eu am ce am cu genunchi, coatele, si buzele, se usuca cat ai zice inghet.

    crema de maini gloves in a bottle
    crema de maini gloves in a bottle

    Gloves in a bottle e un concept revolutionar al cosmeticii: protejeaza si trateaza pielea uscata, fiind considerat cel mai bun tratament pentru pielea uscata: intr-adevar functioneaza, iar coatele meie arata mai bine. Va arat si poze daca vreti 🙂 Cel mai important e ca ramane si dupa ce te speli pe maini, sau te joci prin zapada. Eu nu tot timpul iau manusi cand ma fac in zapada, dau fac bulgari. Imi plac sa simt pe pielea mea consistenta fulgilor de nea.

    E destul de folosita peste ocean, fiind populara in randul celor care fac munca fizica: ingineri, lucratori in padure, constructii. E recomandata de medicii dermatologi, si intr-adevar mirosul confirma ca nu e doar o lotiune cosmetica, si un tratament: miroase putina medicament si a praf doctoricesc. Costa doar 56 de lei, dar isi face treaba. Vi se pare mult, sau putin, medicamentele in tara asta costa!

    E deja ianuarie si inca m-am am crema. Nu folosesc multa, apas de butonul din capac, si curge atat cat este nevoie. Ma ung de mai multe ori pe zi, cat este nevoie. Nu ingrasa pielea, si nu lasa urme uleioase, pur si simplu hidrateaza. M-am dat pe fata (de cateva ori), pe maini, unghii, pe picioare. Am o piele destul de sensibila, atopica, si pot spune ca e o crema sigura, fara potentiali alergeni.

    Pe forumurile din strainatate sunt sceptici, dar si oameni care zic ca trateaza de minune eczemele. Produsele-tratament nu au parfum adaugat, sau mirosuri apetisante de scortisoara, si ylang, ylang, ci miros a glicerina, si alte substante folosite in tratamentele pentru piele. Frumusetea nu miroase tot timpul a trandafiri. Pana acum Gloves in a Botle are un Like de la mine. Si acum se gaseste si in Romania, desi noi am fi trebuit sa o inventam, avand in vedere ce crivat bate pe aici in ianuarie.

    Sut curioasa de opinii, si recenzii ale produsului si de la alti consumatori. Ati folosit Gloves in a bootle? Astept pareri in sectiunea comentarii a blogului. Sa ne hidratam fericiti!