• Crosul Bloggerilor

    Se  făcea că era primăvară. O lună de mai cu  soare, cer senin, şi adierea delicată  a vântului ce îmbia la plimbare. Competiţia stătea să înceapă. Un eveniment cu totul deosebit avea să se întample: prima ediţie a crosului bloggerilor din România.

    Din 10.000 de bloggeri activi din toată tara, doar 500  se înscriseseră la cros. Sportul nu e pentru toată lumea, doar oricine poate încerca să-şi depăşească limitele. Burta nu este un accesoriu obligatoriu al bloggerului. Contrar  credinţelor întipărite pe meleagurile noastre, există o corelaţie pozitivă între  volumul exerciţiilor fizice şi inteligenţa. De ce? Simplu: metaforic vorbind, un creier suficient oxigenat gândeşte mai bine.

    Bloggerii doritori să-şi pună muşchii la treabă au venit cu mic cu mare în Parcul Herastrău. Se anunţa  o zi frumoasă, caldă, numai bună de ars calorii, şi obţinut energie.

    Startul se dădea la ora 10.00. Cursa propriu-zisă era o tură de lac, ce însuma aproximativ 6 km. Premierea se făcea in funcţie de categoria de vârstă, dar şi pe sexe. În plus ideea de  tricou pentru toti participanţii, şi medalie pentru cei ce finalizau cursa, bucura pe toată lumea.

    În sfârşit idea mea se materealizase. Împrăştiasem seminţe din ea peste tot: articole, comentarii, însă nimeni nu-i dădea importanţă.  Până la cros lumea vedea blogerul ca un om pasiv, ce se ascunde mereu în spatele tastaturii.   Ziua Crosului Blogerilor avea să schimbe cu totul lumea.

    Crosul începuse, iar forma fizică şi  antrenamentul îşi spuneau cuvântul.  Cei care nu se antrenaseră pentru competiţie dădeau semne de oboseală. Mai repede, mai încet, sau la pas toată suflarea blogosferică finalizase turul de lac: diplome, medalii, şi suc de portocale pentru toată lumea.

    Primul Cros al Bloggerilor fusese un success. Toată lumea aşteptă cu mare plecere ediţia viitoare.

    Această competiţie a avut loc cu  implicarea bloggerilor, a sponsorilor, dar şi a partenerilor media:

    www.121.ro ,

    www.comunicatedepresa.ro,

    www.RadioLynx.ro.

    Dintre acei bloggeri cu tradiţie au fost prezenţi Manuel Cheţa blogger la Tehnocultura, şi Christian Hertzug .

     

     

    PS: Această poveste este o ficţiune; articol înscris în competiţia SpringSuperBlog 2014!

     

     

  • De primavara

    In fiecare an imi vine chef de o schimbare. Si intotdeauna incep cu parul. Pentru ca e primavara, si trebuie sa fim in pas in  natura, mergem pe regenerare.  Inainte de perioada de inflorire a copacilor, acestia se curata, si lo se taie din crengile razlete. Imitam natura si ne curatam pe interior, dar si taiem firele de par rezlete si degradate. Asa ca  astept tot timpul primavara cu o noua tunsoare.

    Am colindat  multe saloane si parul meu a fost  obiectiv de lucru pentru  multi temerari si temerare ai  hairstylingului. Nu cer multe, nu am pretentii. Stiu ce vreau. Am fost in saloane de fite, dar in scari de bloc. Am dat de 4 lei (asta fiind acum vreo 15 ani) pana la 55 lei pe o tunsoare (acum vreo 5 ani). Nu stiu cum se facea, dar oriunde ma tundeam, la vreo luna parul se deteriora la varfuri. Are bunica o vorba: daca omul nu are mana buna, tot degeaba. Era intotdeauna nevoie de regenerarea parului. Orice produse  pentru ingrijirea parului  as fi folosit, chiar cele din gama Farmec recomandate de multe fete, a tunsoare facuta curmezis nu trece asa repede.

    Pretul nu spune multe, si nici locatia. Omul sa aiba talent, dorinta, si pasiune pentru ceea ce face. Intr-un timp  imi faceam parul intr-un salon la parterul unui bloc undeva pe strada Mihai Bravu.  Extrem de multumita de fiecare data. Parul se despica, dar mai greu. S-a inchis si dupa aceia au inceput cautarile. Dar intr-o zi, pentru ca  totdeauna apare un dar, am aflat de la o colega ca este pasionata de hairstyling; e si faimoasa pe  facebook cu impletiturile. Asa ca m-am lasat pe mana ei, una buna dealtfel. Tunsoare super, si impletitura superba. Asa am inceput o  primavara frumoasa cu un par pregatit de regenerare.   Cu un kit de tratament pentru regenerarea parului de la Gerovital Plant, parul e pregatit sa reziste.

  • Breakfast ANTIOx

     Reintoarcerea la origini, redescoperirea mancarurilor  autentice, si  privirea cu nostalgie la modul traditional de viata  face parte din curentul slowfood ce inunda Europa saturata de conserve, si E-uri.  Retetele de la bunica se reinventeaza, iar produsele  din fermele mici, cele produse de localnici, sau cele exotice cumparate prin sistemul fair-trade, arata ca lumea se indrepata spre responsabilitate sociala, lasand  consumerismul fad la o parte.

    In aceasta dimineata  in cadrul unei intalniri la restaurantului din cadrul NH Hotel Bucharest voi lua un interviu faimosul chef spaniol Enrique Martinez, creatorul meniului inovator al micului dejun ANtiox, pregatit exclusie pentru restaurantele din cadrul  lantului hotelier NH Hotels: www.nh-hotels.com

    Pentru ca experienta sa fie completa, interviul va avea loc sub forma unui discutii  formale  la micul dejun. Interviul  va fi in limba engleza.

    Me: Bienvenido a Rumania Chef Martinez. I am honored to meet you

    Chef: Gracias.  It is my pleasure to visit Romania, to find more about your country’s genuine products.

    Me: In the first line I want to thank for your positive answer regarding this interview. The idea of an interview during an innovative meal, likebreakfast AntiOx  is one of a kind. So let’s speak about it. Why AntiOx ?

    Chef:  Creating this menu I used only natural ingredients like fruits, vegetables, muesli, and 100% natural fruits juice. And this fruits and vegetables are an extraordinary source of antioxidants, the secret of a happy and long journey through life.

    Me: Please tell me about yourself as a person, but also as a chef.

    Chef: I am just obsessed about the healthy routine of life. A think is important for us to know what we eat, and to trust the source of our food. I am promoting in Spain also the healthy meals, and encouraging people to buy fruits and vegetables from their local producers. It is about quality, and improving the local community’s life.

    Me: Everyone think that eating fruits and vegetables, they are respecting the healthiest rulls. But things are running differently. Can you give me some advices of how to cook in a healthy way?

    Chef: For the start is important how you slice the fruits and vegetables; for example when you make a salad from cucumber, and tomatoes you use a normal knife; but if you do not eat in the salad immediately is getting oxidize, and it is not healthy and tasteful anymore. I use a ceramic knife when I slice the fruits and vegetables. The breakfast can be healthy and looking also appetizing. On the other side I cook with water and use a bit of love oil.

    Me: Does water is important during the cooking process?

    Chef:  Believing or not, in my point of view the water is one of the most important ingredients.  When coking, a clean source of water is mandatory. I educate people that using clean water in irrigation is the best way of getting tasteful vegetables. I believe is just water that makes food more delicious.

    Me: Why choosing the work with NH Hotels?

    Chef: I think that somehow we share the same values: closed to nature, promoting local products. And their services like the Ecomeetings, and The Green club are reasons to believe that NH has a green future to develop with.

    Me:  Before eating the extraordinary antiox breakfast, the   NH team told me that you have a surprise for me? A secret about a future gourmet invention

    Chef: NH Hotel is preparing to launch a special Room Service, which would be named Room Appetit; I will create the gourmet meals. How sound for you Mediterranean Gourmet Burger, Celebry Salad, or Crazy Sandwich?

    Me:  Sounds delicious. The breakfast has arrived. Thank you Chef for your time given to answer my questions! Let’s eat!

    Articol inscris in competitia SpringSuperBlog 2014!